Nu am de gand sa scriu ceva inteligent. Nu vreau, refuz sa fac asa ceva. Strang din circumvolutiuni si lumea ma aduleaza, secunde intregi de viata traita la maxim!
In aceste zile/saptamani ma simt confuz. Sentimentul acela ca alergi ca o gaina fara cap ma trece tot mai des. Ce sunt eu, dupa ce ma ghidez? Ajung la concluzia ca cea mai mare presiune pe umerii mei este cauzata de standardele mele absurde legate de propria persoana. Mai am un pic si imi sunt propriul "slave master", cu biciul in mana, care trosneste la fiecare pas gresit. Cand fac ceva simt ca trebuie sa-l fac perfect, iar daca gresesc, e mereu vina mea si numai a mea. Si daca continui sa gresesc, ori renunt, ori imi dau toata silinta sa iasa perfect. Nu vreau admiratie pentru ceea ce am scris aici, pentru ca nu e o atitudine izvorata dintr-o anumita educatie a muncii, sau datorita unei conduite morale impecabile. Nu, doar eu sunt supus acestor standarde, ceilalti nu. Poate e faptul ca ,undeva adanc in mintea mea, se afla ideea ca eu as fi superior tuturor si ca sunt mai bun decat ceilalti. Nimic mai fals. Desi imi place imaginea.
Desi ma plang ca sunt singur din punctul de vedere a unor amici sau a unei "ea", adevarul nu e tocmai asa. Cu oamenii vorbesc. Dar am dese momente cand imi vine sa ma inchid in cochilia mea si sa nu am de-a face cu nimeni. Si acum, cand scriu treaba asta, imi vine sa ma scarpin pe cap si sa imi dau seama care ar fi cauza. Poate incerc sa ma gasesc pe sine, cine stie. Mai important este ,insa, sa fiu pregatit pentru ce voi afla.
Sunday, December 14, 2008
Saturday, December 13, 2008
Tembeliziune
Azi mi-am amintit de ce nu urmaresc regulat CNN, si de ce pus intre AXN si OTV pe grila. Hotarasem azi sa imi adun fortele de sorginte masculina pentru a-mi gati niste oua ochiuri, cu un strop de otet care mereu devine o baltoaca datorita proastei coordonari mana-ochi, si cum sa faci toate astea daca nu cu televizorul aprins? De multe ori simt ca nu am absolut nimic la ce sa ma uit, degeaba am 30 de canale daca numai banalitati se gasesc. Uite, acum regret ca am uitat sa bag EuroNews pe grila, macar nu vedeam reluari. Dar sa revenim.
Si tot navigand, am dat de CNN. Planet in Peril se numea emisiunea, mirosea a GreenPeace, dar chiar si in conditiile astea parea interesant, asa ca am ramas pe post. Molfaind la ouale mele (alea gatite!), vedeam povestea unei topitorii de plumb din Peru care polua zona.Veche de 80 de ani, acum 10 ani a fost cumparata de o firma americana care a investit masiv in curatarea zonei, plus scoli speciale pentru copii afectati de nivelul crescut de plumb in sange si spitale. De fapt, au dat 300 de milioane de dolari, inclusiv pe oameni care sa dea cu mopul pe strada dupa ce ploua, ca sa curete plumbul de pe strazi. Chiar si asa, 98% din copii erau afectati de aceasta topitorie si evident ca unii au murit din cauza unor boli declansate de aceasta conditie. De aici insa totul a luat-o pe aratura. Brusc ni se face o paralela cu o topitorie, detinuta de aceeasi companie, aflata in America, unde nu erau astfel de probleme, si se infige intrebarea (mai bine spus acuza) daca cetatenii americani sunt mai valorosi decat cei peruani pentru companie. Imi venea sa-mi dau palme-n cap, doctorul ala care facea reportajul avea impresia ca 70 de ani de poluare constanta se duc uite-asa! Cateva minute mai incolo si aflam care e scopul intregii povesti: patronul companiei e un multi-miliardar american foarte retras, blablabla. Doar mie imi miroase a "reportaj comandat?" Practic se arunca in carca ideea ca aia din Peru erau lasati sa moara intentionat de companie, pentru ca nu ii pasa. O nepasare de 300 de milioane de dolari, uau!
Crap Tv at it's best.
Si tot navigand, am dat de CNN. Planet in Peril se numea emisiunea, mirosea a GreenPeace, dar chiar si in conditiile astea parea interesant, asa ca am ramas pe post. Molfaind la ouale mele (alea gatite!), vedeam povestea unei topitorii de plumb din Peru care polua zona.Veche de 80 de ani, acum 10 ani a fost cumparata de o firma americana care a investit masiv in curatarea zonei, plus scoli speciale pentru copii afectati de nivelul crescut de plumb in sange si spitale. De fapt, au dat 300 de milioane de dolari, inclusiv pe oameni care sa dea cu mopul pe strada dupa ce ploua, ca sa curete plumbul de pe strazi. Chiar si asa, 98% din copii erau afectati de aceasta topitorie si evident ca unii au murit din cauza unor boli declansate de aceasta conditie. De aici insa totul a luat-o pe aratura. Brusc ni se face o paralela cu o topitorie, detinuta de aceeasi companie, aflata in America, unde nu erau astfel de probleme, si se infige intrebarea (mai bine spus acuza) daca cetatenii americani sunt mai valorosi decat cei peruani pentru companie. Imi venea sa-mi dau palme-n cap, doctorul ala care facea reportajul avea impresia ca 70 de ani de poluare constanta se duc uite-asa! Cateva minute mai incolo si aflam care e scopul intregii povesti: patronul companiei e un multi-miliardar american foarte retras, blablabla. Doar mie imi miroase a "reportaj comandat?" Practic se arunca in carca ideea ca aia din Peru erau lasati sa moara intentionat de companie, pentru ca nu ii pasa. O nepasare de 300 de milioane de dolari, uau!
Crap Tv at it's best.
Monday, December 1, 2008
Ceva, acolo
Acum 3 ani eram la al 2-lea, sau al 3-lea post de blog. Ooooh, the landmark! Dar nu asta vreau sa dezbat. Multe s-au schimbat de atunci, legat de mine si de perceptia mea asupra lumii. Desigur ca spun asta pentru ca de fapt nu imi dau seama cum m-am schimbat, cand ceva in mintea mea imi spune ca e imposibil sa nu ma fi schimbat in 3 ani... ati inteles ideea.
Ma simt destul de intors. De fapt imi banuiesc mintea de masochism, de fiecare data cand am o succesiune de zile in care am mintea limpede, si in care nu ma gandesc la ea, PAC! un vis care imi retrezeste amintirile. Imi vine in minte imaginea dracusorului care impunge cu furca, in timp ce rade dement. Si din cauza intregii povesti, ma intreb ce probleme imi va crea aceasta dificultate de a trece peste asta. Poate nu-s o cauza pierduta, o persoana de sexul opus accepta apropierea fata de mine si se loveste de mintea mea care nu vrea sa faca ce face Johnny Walker. Then what? Voi deveni cunoscut apropiatilor ca Onanis Cuceritorul? Da, sunt pesimist si exagerat, da o sa rasara soarele pe strada mea, o sa infloreasca campia cu flori, blablabla, de parca as cere Luna de pe cer uneori.
Nu imi vine nimic pozitiv in minte la ora asta, m-as lamenta incontinuu. Bleah, nu mai bine eram prost , fericit si necomplexat? Zau asa.
Ma simt destul de intors. De fapt imi banuiesc mintea de masochism, de fiecare data cand am o succesiune de zile in care am mintea limpede, si in care nu ma gandesc la ea, PAC! un vis care imi retrezeste amintirile. Imi vine in minte imaginea dracusorului care impunge cu furca, in timp ce rade dement. Si din cauza intregii povesti, ma intreb ce probleme imi va crea aceasta dificultate de a trece peste asta. Poate nu-s o cauza pierduta, o persoana de sexul opus accepta apropierea fata de mine si se loveste de mintea mea care nu vrea sa faca ce face Johnny Walker. Then what? Voi deveni cunoscut apropiatilor ca Onanis Cuceritorul? Da, sunt pesimist si exagerat, da o sa rasara soarele pe strada mea, o sa infloreasca campia cu flori, blablabla, de parca as cere Luna de pe cer uneori.
Nu imi vine nimic pozitiv in minte la ora asta, m-as lamenta incontinuu. Bleah, nu mai bine eram prost , fericit si necomplexat? Zau asa.
Friday, September 26, 2008
Optiuni
Azi e joi. Mint, azi e vineri.Dimineata.Foarte dimineata. Pot sa nu mai fiu tampit? Da, in fine...
Intr-o saptamana minus o zi de acum incolo intru in paine ,mama lor de tarani! Dar eu deja incep treaba. Imi aleg optionalele. Da, am 7 module, iar din fiecare trebuie sa aleg cate un optional, care il voi primi in functie de numarul de locuri disponibile fiecarui optional. Eu sunt smecher, sunt al 18-lea admis la taxa, deci cam al 80-lea din 120. Cred. Chiar nu mai tin minte cati erau la buget, am sters lista admisilor, si vad ca si pe site au facut curatenie. Secu, secu! Revenind, pentru ca sunt smecher, si implicit ,am prioritatea de smecher (asemeni soferilor bucuresteni, aia smecheri ,of course) si m-as incadra in locurile disponibile, deci cam pot prinde ce doresc. Se cam, atentie! In randurile ce urmeaza va voi delecta cu interpretarea proprie, neacademica si foarte nestiintifica, a materiilor disponibile.
Preistorie generala
1)Antropologia relatiilor de putere. Omul cavernelor avea nevoi.Si pentru ca era si om, si pentru ca avea nevoi, trebuia sa se lupte pentru ce avea nevoie. Da, ati inteles, trebuia sa dea cu ghioaga! Da-i sa zaca!
2)Arta si religie in preistoie. Omul cavenelor era spiritual. Dar nimic nu bate nonsensurile din religiile "moderne". New age is r0xxorz & 3p!xx !!
Orientul antic
1)Societati, religii si arta in antichitatea orientala. Un om zgarie peretii si 10 destepti stau sa interpreteze scrijeliturile alea. Da, am inlocuit "un prost" cu "un om". Da, nu-s politically correct. Dar mentionez ca religiile sunt interesante, pentru cei care sunt in tema. Uau am spus un lucru pe ton serios aici!
2)Stat, ideologia puterii si relatiile interstatale in Orientul antic. Nu copii, nu implica aruncarea in aer a infidelilor. E vorba de un individ cu un coif supra-dimensionat si o multime de ingenunchiati in fata lui. Si daca ma gandesc, termenul "desculti" nu ar fi o jignire in cazul asta.
3)Civilizatia Egiptului antic. Numele profesorului care preda optionalul asta se numeste Ciho. Am zis ca e egiptean/arab. Il cheama si Miron. Moartea pasiunii.
Grecia antica
1)Institutiile cetatii arhaice. Mentionez ca ambele optiuni de aici imi par foarte interesante, aproape ca regret ca nu voi putea alege decat una. Cred ca dau cu banul
2)Polis si cultura in Grecia antica. Sau poate o incerc pe aia cu invartitul sticlei de Polar," mama ce frig e!"?
Arheologie generala
1)Patrimoniu arheologic. Ce-i al nostru ii pus deoparte! Finder's, keepers! Eu stiam ca la arheologie se aplica tehnica "un ochi pe sapatura, un ochi pe echipa alorlalti si inca unul pe obiecte, sa nu-l fure careva"
2)Tehnici si metode in arheologie. Adica tehnici de dat cu sapa in scopuri neagricole. Si speranta sa nu spargi o teava.
Istorie medievala (V-XIV)
1)Institutiile statului medieval occidental. Adica se facea ca erau niste oameni prin Europa noastra, si nu aveau uniuni si alte rahaturi d-astea moderne. Dar si asa, ei erau plictisiti, mai ales ca barbarii aia le-au luat Imperiul Roman si l-au trimis la plimbare. "Ce ma, nu mai avem lupte cu gladiatori?" Si au zis sa faca niste vasali, si niste institutii peste care se baga smecherul cu prioritatea aferenta (ii zicea rege pe atunci). Ati inteles?
2)Economie si societate in occidentul medieval. Economie? Haha, camatarie era erezie de fapt orice lucru care insemna ca altcineva decat Biserica sa faca mai multi bani decat le era norma. Deci ,economie?
3)Biserica si stat in evul mediu. Corpse count, care a omorat mai mult? Pentru cunoscatori, care a facut mai multe frag-uri? Mai naspa era cand biserica dadea headshot la stat cu prioritatea de cruce ,care batea prioritatea de smecher (mai putin cand erai francez si rapeai Papa).
Istoria medie a Romaniei (VIII-XV)
1,2,3) Bleah!
Istoriografie
1)Mari etape ale istoriografiei. Pe bune daca nu ma invita la somn titlul asta.
2)Curente si tendinte in istoriografia occidentala. Asta ma invita sa chem si un prieten la somn.
Si cam asta a fost, multe seminte se vor sparge pana voi lua hotararea. Si da, nu stiu cat de sanatos par in aceste momente, mai ales ca am inceput cam multe propozitii cu "da", azi am vorbit mult de unul singur. Cine stie cum voi face cand voi invata pe teren tehnici de arheologie si intre spasmele de somn de la Istoriografie. Numai bine!
Intr-o saptamana minus o zi de acum incolo intru in paine ,mama lor de tarani! Dar eu deja incep treaba. Imi aleg optionalele. Da, am 7 module, iar din fiecare trebuie sa aleg cate un optional, care il voi primi in functie de numarul de locuri disponibile fiecarui optional. Eu sunt smecher, sunt al 18-lea admis la taxa, deci cam al 80-lea din 120. Cred. Chiar nu mai tin minte cati erau la buget, am sters lista admisilor, si vad ca si pe site au facut curatenie. Secu, secu! Revenind, pentru ca sunt smecher, si implicit ,am prioritatea de smecher (asemeni soferilor bucuresteni, aia smecheri ,of course) si m-as incadra in locurile disponibile, deci cam pot prinde ce doresc. Se cam, atentie! In randurile ce urmeaza va voi delecta cu interpretarea proprie, neacademica si foarte nestiintifica, a materiilor disponibile.
Preistorie generala
1)Antropologia relatiilor de putere. Omul cavernelor avea nevoi.Si pentru ca era si om, si pentru ca avea nevoi, trebuia sa se lupte pentru ce avea nevoie. Da, ati inteles, trebuia sa dea cu ghioaga! Da-i sa zaca!
2)Arta si religie in preistoie. Omul cavenelor era spiritual. Dar nimic nu bate nonsensurile din religiile "moderne". New age is r0xxorz & 3p!xx !!
Orientul antic
1)Societati, religii si arta in antichitatea orientala. Un om zgarie peretii si 10 destepti stau sa interpreteze scrijeliturile alea. Da, am inlocuit "un prost" cu "un om". Da, nu-s politically correct. Dar mentionez ca religiile sunt interesante, pentru cei care sunt in tema. Uau am spus un lucru pe ton serios aici!
2)Stat, ideologia puterii si relatiile interstatale in Orientul antic. Nu copii, nu implica aruncarea in aer a infidelilor. E vorba de un individ cu un coif supra-dimensionat si o multime de ingenunchiati in fata lui. Si daca ma gandesc, termenul "desculti" nu ar fi o jignire in cazul asta.
3)Civilizatia Egiptului antic. Numele profesorului care preda optionalul asta se numeste Ciho. Am zis ca e egiptean/arab. Il cheama si Miron. Moartea pasiunii.
Grecia antica
1)Institutiile cetatii arhaice. Mentionez ca ambele optiuni de aici imi par foarte interesante, aproape ca regret ca nu voi putea alege decat una. Cred ca dau cu banul
2)Polis si cultura in Grecia antica. Sau poate o incerc pe aia cu invartitul sticlei de Polar," mama ce frig e!"?
Arheologie generala
1)Patrimoniu arheologic. Ce-i al nostru ii pus deoparte! Finder's, keepers! Eu stiam ca la arheologie se aplica tehnica "un ochi pe sapatura, un ochi pe echipa alorlalti si inca unul pe obiecte, sa nu-l fure careva"
2)Tehnici si metode in arheologie. Adica tehnici de dat cu sapa in scopuri neagricole. Si speranta sa nu spargi o teava.
Istorie medievala (V-XIV)
1)Institutiile statului medieval occidental. Adica se facea ca erau niste oameni prin Europa noastra, si nu aveau uniuni si alte rahaturi d-astea moderne. Dar si asa, ei erau plictisiti, mai ales ca barbarii aia le-au luat Imperiul Roman si l-au trimis la plimbare. "Ce ma, nu mai avem lupte cu gladiatori?" Si au zis sa faca niste vasali, si niste institutii peste care se baga smecherul cu prioritatea aferenta (ii zicea rege pe atunci). Ati inteles?
2)Economie si societate in occidentul medieval. Economie? Haha, camatarie era erezie de fapt orice lucru care insemna ca altcineva decat Biserica sa faca mai multi bani decat le era norma. Deci ,economie?
3)Biserica si stat in evul mediu. Corpse count, care a omorat mai mult? Pentru cunoscatori, care a facut mai multe frag-uri? Mai naspa era cand biserica dadea headshot la stat cu prioritatea de cruce ,care batea prioritatea de smecher (mai putin cand erai francez si rapeai Papa).
Istoria medie a Romaniei (VIII-XV)
1,2,3) Bleah!
Istoriografie
1)Mari etape ale istoriografiei. Pe bune daca nu ma invita la somn titlul asta.
2)Curente si tendinte in istoriografia occidentala. Asta ma invita sa chem si un prieten la somn.
Si cam asta a fost, multe seminte se vor sparge pana voi lua hotararea. Si da, nu stiu cat de sanatos par in aceste momente, mai ales ca am inceput cam multe propozitii cu "da", azi am vorbit mult de unul singur. Cine stie cum voi face cand voi invata pe teren tehnici de arheologie si intre spasmele de somn de la Istoriografie. Numai bine!
Monday, September 22, 2008
New Hill
Intr-o saptamana incepe o noua parte din viata mea. Deja suna de parca imi pun toate sperantele in aceasta perioada, si nu as fi departe de adevar. Sunt acei ani care vor trasa liniile viitorului meu, mult mai mult decat ar face-o liceul dupa sistem romanesc.
Pentru primul an scopul meu este clar cel de a scapa de taxa, nu mi-ar conveni sa mai platesc inca 22 de bulioane. Nu o sa fie greu, considerand ca si asa vor ramane restantieri plus cei care nu vor mai dori sa continue dupa anul I. Asa se intampla la toate facultatile, iar acum sunt multi habarnisti la facultatea de Istorie, sa fim seriosi. Totusi nu cred ca exista 3000 de oameni interesati de istorie care sa fie absolventi de Bac anul acesta, am si eu o limita a intelegerii.
Pe viitor, vreau sa ajung cat se poate de sus: licenta, master, doctorat, cu cat mai in strainatate ,cu atat mai bine. Asa cum am mai spus, mentalitatea multor oameni din Romania va impiedica dezvoltarea. Si asa va fi multa vreme de acum incolo, iar eu nu sunt atat de puternic. Nu pot sa ma lupt cu lipsa de educatie si cu mentalitati marete de genul "sa moara capra vecinului" sau "sunt jmeker, nu ma poti atinge cu degetul". Imi pare rau, chiar as fi dorit sa raman aici ca sa asist si sa contribui la dezvoltarea acestui tinut de lume, dar nu pot trage de unul singur. Si nu am calitatile de a mobiliza pe ceilalti. Sunt sincer cu mine.
Raman la parerea ca mai bine sa nu ma gandesc la ideea de prietena, pur si simplu nu mi-e sa pot sau sa am norocul pentru asa ceva. Daca se va intampla, nu va fi din cauza ca as fi alergat eu dupa acest lucru. Da, inca mai ma roade treaba cu Ioana, e dureros sa iti dai seama ca atatia ani de procese de constiinta au fost eronate, adica degeaba. Si daca pornesti de al premise gresite, ajungi la concluzii gresite, inacceptabil pentru un obsedat de gandire ca mine. Dar nici nu neg ca mi-ar fi placut sa se termine cu bine povestea. Acum ma gandesc ca am avut noroc sa mi se faca terci intestinele atunci cand eram pregatit sa-i spun, nu vreau sa ma gandesc ce faceam la Bac cu o stare de spirit in tufe. I-am pastrat poza de pe Flickr, si acolo va ramane. Ma mai uit, inghit un nod, si trec mai departe. Inca mai sper, dar mai mult in spiritul inertiei, si asta va muri.
De vreo 3 saptamani m-am culcat aproape numai la ora 4 noaptea. Si am iesit afara mai des decat am facut-o in cei 4 ani de liceu. Sau comparabil. In orice caz, mult mai des decat sunt obisnuit. Am vazut soarele, era minunat! :) E usor ciudata senzatia, mai ales ca partea comoda din mine ma indeamna sa raman in casa. Rutina e cea mai usor de intretinut stare, iar daca e mesterita cu cap, poate fi o adevarata placere. Nu exagerez, totul in viata mea este aranjat pentru accesibilitate cat mai mare, sa fie totul "in my reach" si usor de folosit. Inclusiv biroul, care atunci cand l-am trasat ca organizare, era aranjat pentru nevoile mele. Acum simt nevoia sa fac o rearanjare, mai eliberez si spatiu cu ocazia asta. O alta senzatie ciudata este aceea in care ma simt ca un aparat de procesare ,simt ca gandesc si analizez prea mult pentru un om normal. Cred ca uneori sunt vizibil fazed out, ignorand pe cei din jurul meu. Uneori ma simt ca si cum as masura oamenii ca pe niste numere, nu ca pe niste fiinte. I'm a very selfish, self-absorbed man.
Plastica exprimare, se vede ca nu mai am acea stare de acum mai mult timp, cand scriam cu alt spirit parca. Devin inuman? Probabil ca nu ma intereseaza raspunsul, as vrea ca totul sa mearga cum vreau eu. Si cat de mult de munca e pana acolo...
Pentru primul an scopul meu este clar cel de a scapa de taxa, nu mi-ar conveni sa mai platesc inca 22 de bulioane. Nu o sa fie greu, considerand ca si asa vor ramane restantieri plus cei care nu vor mai dori sa continue dupa anul I. Asa se intampla la toate facultatile, iar acum sunt multi habarnisti la facultatea de Istorie, sa fim seriosi. Totusi nu cred ca exista 3000 de oameni interesati de istorie care sa fie absolventi de Bac anul acesta, am si eu o limita a intelegerii.
Pe viitor, vreau sa ajung cat se poate de sus: licenta, master, doctorat, cu cat mai in strainatate ,cu atat mai bine. Asa cum am mai spus, mentalitatea multor oameni din Romania va impiedica dezvoltarea. Si asa va fi multa vreme de acum incolo, iar eu nu sunt atat de puternic. Nu pot sa ma lupt cu lipsa de educatie si cu mentalitati marete de genul "sa moara capra vecinului" sau "sunt jmeker, nu ma poti atinge cu degetul". Imi pare rau, chiar as fi dorit sa raman aici ca sa asist si sa contribui la dezvoltarea acestui tinut de lume, dar nu pot trage de unul singur. Si nu am calitatile de a mobiliza pe ceilalti. Sunt sincer cu mine.
Raman la parerea ca mai bine sa nu ma gandesc la ideea de prietena, pur si simplu nu mi-e sa pot sau sa am norocul pentru asa ceva. Daca se va intampla, nu va fi din cauza ca as fi alergat eu dupa acest lucru. Da, inca mai ma roade treaba cu Ioana, e dureros sa iti dai seama ca atatia ani de procese de constiinta au fost eronate, adica degeaba. Si daca pornesti de al premise gresite, ajungi la concluzii gresite, inacceptabil pentru un obsedat de gandire ca mine. Dar nici nu neg ca mi-ar fi placut sa se termine cu bine povestea. Acum ma gandesc ca am avut noroc sa mi se faca terci intestinele atunci cand eram pregatit sa-i spun, nu vreau sa ma gandesc ce faceam la Bac cu o stare de spirit in tufe. I-am pastrat poza de pe Flickr, si acolo va ramane. Ma mai uit, inghit un nod, si trec mai departe. Inca mai sper, dar mai mult in spiritul inertiei, si asta va muri.
De vreo 3 saptamani m-am culcat aproape numai la ora 4 noaptea. Si am iesit afara mai des decat am facut-o in cei 4 ani de liceu. Sau comparabil. In orice caz, mult mai des decat sunt obisnuit. Am vazut soarele, era minunat! :) E usor ciudata senzatia, mai ales ca partea comoda din mine ma indeamna sa raman in casa. Rutina e cea mai usor de intretinut stare, iar daca e mesterita cu cap, poate fi o adevarata placere. Nu exagerez, totul in viata mea este aranjat pentru accesibilitate cat mai mare, sa fie totul "in my reach" si usor de folosit. Inclusiv biroul, care atunci cand l-am trasat ca organizare, era aranjat pentru nevoile mele. Acum simt nevoia sa fac o rearanjare, mai eliberez si spatiu cu ocazia asta. O alta senzatie ciudata este aceea in care ma simt ca un aparat de procesare ,simt ca gandesc si analizez prea mult pentru un om normal. Cred ca uneori sunt vizibil fazed out, ignorand pe cei din jurul meu. Uneori ma simt ca si cum as masura oamenii ca pe niste numere, nu ca pe niste fiinte. I'm a very selfish, self-absorbed man.
Plastica exprimare, se vede ca nu mai am acea stare de acum mai mult timp, cand scriam cu alt spirit parca. Devin inuman? Probabil ca nu ma intereseaza raspunsul, as vrea ca totul sa mearga cum vreau eu. Si cat de mult de munca e pana acolo...
Monday, August 4, 2008
Ar fi fost
Da, ar fi fost frumos. Dar n-a fost sa fie. Nu o invinovatesc pe Ioana pentru acest lucru, pana la urma fiecare isi alege drumul ,cine sunt eu sau oricine altcineva sa ii impuna un anume drum? Ii place de altul ,nu stiu, nu ma intereseaza cine si nici detalii, esenta conteaza. Nu mentionez sursa, respect confidentialitatea impusa. Se pare ca nu a mers bine cu acel individ, dar eu nu m-am apucat de meseria asta. De profitor. Cu atat mai mult cu cat are sentimente pentru el.
Inca o data mi s-a confirmat ideea conform careia instinctele mele sunt extrem de agere. Prin mai, cam asa, fara un motiv anume sau o dovada palpabila, intrasem timp de vreo 2 zile intr-o criza de panica, in cap rasunandu-mi ca "are pe cineva". Nu am fost 100% precis, dar esenta, din nou, ramanea aceeasi. Ma straduiam degeaba sa imi fac curaj. Desi o dau in teribilism, faptul ca ma ma chinui sa trec peste temerile mele, in timp ce privesc optimist-iluzionst (nu scamatorii ,bre!), finalizand spectaculos cu un crash and burn de toata frumusetea , ma urmareste obsesiv. O sa incep sa cred ca intradevar am motive sa-mi fie teama sa incerc sa-mi depasesc limitele din acest punct de vedere, sa am curajul necesar sa ii spun unei persoane de sex opus ca vreau sa am o relatie cu ea.
Sunt in stare sa imi dau seama ca am creat conditia perfecta ca ceva "sa se intample" de data asta: am asteptat muuuult prea mult, cu atat mai mult nu o invinovatesc, doar nu era sa astepte o vesnicie ca fricosul de mine sa isi adune curajul de pe unde a nimerit.
Ar fi fost frumos, dar n-a fost sa fie. Voi pastra in continuare legatura cu ea. Voi scrie in continuare la poveste si ii voi da link-uri de fiecare data cand mai scriu o "fila". Cat despre mine, consider ca este momentul sa fac ceea ce mi-am promis: daca asta nu merge, incerc sa imi scot din cap ideea de o relatie. Macar nu voi mai suferi pentru esecuri pe ultima suta.
Inca o data mi s-a confirmat ideea conform careia instinctele mele sunt extrem de agere. Prin mai, cam asa, fara un motiv anume sau o dovada palpabila, intrasem timp de vreo 2 zile intr-o criza de panica, in cap rasunandu-mi ca "are pe cineva". Nu am fost 100% precis, dar esenta, din nou, ramanea aceeasi. Ma straduiam degeaba sa imi fac curaj. Desi o dau in teribilism, faptul ca ma ma chinui sa trec peste temerile mele, in timp ce privesc optimist-iluzionst (nu scamatorii ,bre!), finalizand spectaculos cu un crash and burn de toata frumusetea , ma urmareste obsesiv. O sa incep sa cred ca intradevar am motive sa-mi fie teama sa incerc sa-mi depasesc limitele din acest punct de vedere, sa am curajul necesar sa ii spun unei persoane de sex opus ca vreau sa am o relatie cu ea.
Sunt in stare sa imi dau seama ca am creat conditia perfecta ca ceva "sa se intample" de data asta: am asteptat muuuult prea mult, cu atat mai mult nu o invinovatesc, doar nu era sa astepte o vesnicie ca fricosul de mine sa isi adune curajul de pe unde a nimerit.
Ar fi fost frumos, dar n-a fost sa fie. Voi pastra in continuare legatura cu ea. Voi scrie in continuare la poveste si ii voi da link-uri de fiecare data cand mai scriu o "fila". Cat despre mine, consider ca este momentul sa fac ceea ce mi-am promis: daca asta nu merge, incerc sa imi scot din cap ideea de o relatie. Macar nu voi mai suferi pentru esecuri pe ultima suta.
Friday, July 11, 2008
Scrisoare deschisa
Esti uimita de faptul ca asta e un alt blog. Nu fi, acesta e "blogul 2", blogul ala personal. Motivul pentru care am si acest blog il regasesti prin primele posturi si e unul destul de absurd. Dar pentru ca "se poate", am facut-o.
O sa te intrebi de ce ai ajuns aici, clar nu e o fila din poveste. Incerc aici sa imi expun niste ganduri care ma macina de ceva vreme, si care nu prea am cum altfel sa o fac. Probabil ca ti-ai dat seama ca te plac, iar daca doar banuiai, acum ai confirmarea. Acum ca am sarit peste introducere si am enuntat concluzia, greul a trecut si pot sa scriu in detaliu :D
Sincer nu pot sa arat cu degetul exact cand am inceput sa te plac. Constient, a fost de prin clasa a 3-a sau a 4-a. Am hotarat sa aman transmiterea acestei informatii, din simplul motiv ca, totusi, abia daca aveam 10 ani :P . Apoi a venit clasa a 5-a, am amanat. A 6-a , am amanat. Nu a apucat sa se instaleze tiparul, pentru ca mi-a traznit urmatoarea idee: la varsta asta ne zboara capul, hormonii, alea alea. Acum ma uit in spate si imi dau seama ca asta a fost doar un pretext pentru a nu-mi confrunta emotiile/frica. Apoi a fost tot circul cu Zaineasca. Tin minte ca totul a inceput ca o gluma, dar s-a dovedit a fi ,si sunt sigur cand spun asta, singura gluma care s-a intors impotriva mea. Stiam ca nu avea nici un rost si totusi am continuat, ajunsesem sa ma mint pe mine. Da, sunt un tampit cateodata.
Apoi a venit liceul si oarecum ciudat, nu m-am gandit deloc la fete. Ma rog, prin "deloc" ,zic "am lasat la voia intamplarii".Abia la jumatatea clasei a 11-a a inceput o perioada urata, insa plina de invataminte pentru mine. Atunci am inceput sa ma gandesc la fete (suna de parca as fi un obsedat, dar nu gasesc o alta formulare). Pana la sfarsitul clasei a 11-a , am trait toata gama de "crize adolescentine", perioada care la altii tine si cativa ani. Mai bine asa
Am pastrat legatura cu tine, la inceput mai slab, dar de la jumatatea clasei a 10-a, tot mai mult. Aveam senzatia ca exista momente cand nu avem ce sa ne spunem. Dar nu era asa. De multe ori nu simti cand treci in urmatoarea etapa a maturitatii tale ,ca persoana, dar la sfarsitul clasei a 11-a imi dau seama ca am atins o oaresce maturitate. Si mi-am dat seama de ce te-am placut de atata vreme. Am inceput sa realizez ca avem atatea lucruri in comun, pareri nu identice (ar fi fost ciudat ca doar nu suntem gemeni) dar similare, gusturi identice ,cu diferentieri in nuante.
Acum vreo luna facusem o recapitulare a postarilor mele de aici, si asa cum am scris in "cronica", nici nu imi dadusem seama exact de cand ma gandeam concret la o relatie. A trecut timpul repede si haotic in ultimeel luni, iar eu nu mi-am putut alege alt moment mai bun ca sa constientizez sentimentele mele.
In momentul de fata, scriu cu destul de multa emotie (anxietate suna prea pompos), dar doar ghinionul m-a facut sa am asa ceva. O sa razi, atunci cand m-am imbolnavit, eram pregatit sa-ti spun, mai frumos formulat sau nu, ceea ce scriu acum. Suficient de pregatit incat sa nu simt emotii similare cu cele de acum. Iar apoi frisoane si alte detalii care nu se spun. Grrr... Momentul acela m-a demoralizat destul de tare si mi-a cam taiat din vointa de a-mi combate aceasta frica. Poate ca este normal sa simt asa ceva, dar mie nu mi se pare normal ca dupa atatia ani sa imi fie frica sa iti impartasesc asa ceva. Imi pare rau ca nu am avut curajul sa iti spun asta mai devreme, imi pare rau pentru anii astia de amanare, ras-amanare si fugit de aceasta frica. M-am saturat sa-mi fie frica. Nu-ti promit marea cu sarea, iti pot promite doar imperfectiunea care ne face speciali. Nu-ti promit dragoste ca-n povesti, pentru ca vom intalni mereu hopuri si dificultati. Si ne vor face mai puternici.
Decizia este in mainile tale. M-am consumat prea mult ca sa mai fiu in stare sa mai scriu ceva.
O sa te intrebi de ce ai ajuns aici, clar nu e o fila din poveste. Incerc aici sa imi expun niste ganduri care ma macina de ceva vreme, si care nu prea am cum altfel sa o fac. Probabil ca ti-ai dat seama ca te plac, iar daca doar banuiai, acum ai confirmarea. Acum ca am sarit peste introducere si am enuntat concluzia, greul a trecut si pot sa scriu in detaliu :D
Sincer nu pot sa arat cu degetul exact cand am inceput sa te plac. Constient, a fost de prin clasa a 3-a sau a 4-a. Am hotarat sa aman transmiterea acestei informatii, din simplul motiv ca, totusi, abia daca aveam 10 ani :P . Apoi a venit clasa a 5-a, am amanat. A 6-a , am amanat. Nu a apucat sa se instaleze tiparul, pentru ca mi-a traznit urmatoarea idee: la varsta asta ne zboara capul, hormonii, alea alea. Acum ma uit in spate si imi dau seama ca asta a fost doar un pretext pentru a nu-mi confrunta emotiile/frica. Apoi a fost tot circul cu Zaineasca. Tin minte ca totul a inceput ca o gluma, dar s-a dovedit a fi ,si sunt sigur cand spun asta, singura gluma care s-a intors impotriva mea. Stiam ca nu avea nici un rost si totusi am continuat, ajunsesem sa ma mint pe mine. Da, sunt un tampit cateodata.
Apoi a venit liceul si oarecum ciudat, nu m-am gandit deloc la fete. Ma rog, prin "deloc" ,zic "am lasat la voia intamplarii".Abia la jumatatea clasei a 11-a a inceput o perioada urata, insa plina de invataminte pentru mine. Atunci am inceput sa ma gandesc la fete (suna de parca as fi un obsedat, dar nu gasesc o alta formulare). Pana la sfarsitul clasei a 11-a , am trait toata gama de "crize adolescentine", perioada care la altii tine si cativa ani. Mai bine asa
Am pastrat legatura cu tine, la inceput mai slab, dar de la jumatatea clasei a 10-a, tot mai mult. Aveam senzatia ca exista momente cand nu avem ce sa ne spunem. Dar nu era asa. De multe ori nu simti cand treci in urmatoarea etapa a maturitatii tale ,ca persoana, dar la sfarsitul clasei a 11-a imi dau seama ca am atins o oaresce maturitate. Si mi-am dat seama de ce te-am placut de atata vreme. Am inceput sa realizez ca avem atatea lucruri in comun, pareri nu identice (ar fi fost ciudat ca doar nu suntem gemeni) dar similare, gusturi identice ,cu diferentieri in nuante.
Acum vreo luna facusem o recapitulare a postarilor mele de aici, si asa cum am scris in "cronica", nici nu imi dadusem seama exact de cand ma gandeam concret la o relatie. A trecut timpul repede si haotic in ultimeel luni, iar eu nu mi-am putut alege alt moment mai bun ca sa constientizez sentimentele mele.
In momentul de fata, scriu cu destul de multa emotie (anxietate suna prea pompos), dar doar ghinionul m-a facut sa am asa ceva. O sa razi, atunci cand m-am imbolnavit, eram pregatit sa-ti spun, mai frumos formulat sau nu, ceea ce scriu acum. Suficient de pregatit incat sa nu simt emotii similare cu cele de acum. Iar apoi frisoane si alte detalii care nu se spun. Grrr... Momentul acela m-a demoralizat destul de tare si mi-a cam taiat din vointa de a-mi combate aceasta frica. Poate ca este normal sa simt asa ceva, dar mie nu mi se pare normal ca dupa atatia ani sa imi fie frica sa iti impartasesc asa ceva. Imi pare rau ca nu am avut curajul sa iti spun asta mai devreme, imi pare rau pentru anii astia de amanare, ras-amanare si fugit de aceasta frica. M-am saturat sa-mi fie frica. Nu-ti promit marea cu sarea, iti pot promite doar imperfectiunea care ne face speciali. Nu-ti promit dragoste ca-n povesti, pentru ca vom intalni mereu hopuri si dificultati. Si ne vor face mai puternici.
Decizia este in mainile tale. M-am consumat prea mult ca sa mai fiu in stare sa mai scriu ceva.
Monday, June 16, 2008
Absolvirea...
...la care am dormit. Nu m-a interesat, nu m-am dus. Nu stiu de ce m-a luat asa de brusc dorinta de a nu ma duce nici la ultimul clopotel, si nici la premiere, dar stiu ,intr-o anumita masura, de ce nu am vrut sa ma duc. Eu nu cred in cliseele cu "anii de liceu sunt cei mai frumosi ani", mi se pare o minciuna gogonata. A, ca poti face petreceri in sir, fara sa fie o problema sa stai pana noaptea tarziu in fiecare weekend, asta e adevarat pana intr-un punct. Dar la facultate deja ai o personalitate formata (nu de diriginti care isi aroga acest merit, si nici de liceu), esti in perioada maxima de dezvoltare intelectual-profesionala, si atunci stii mult mai bine ce iti doresti de la tine. Si asta include si metode de a te simti bine. Da, vor fi examene, sesiuni si daca ai ghionion, restante. Dar pentru asta te-ai dus la facultate, nu ca sa-ti pierzi vremea fara un scop, iar daca iti pierzi vremea fara sens, ar trebui sa te intrebi daca vrei cu adevarat sa faci o facultate.
Poate ca motivul pentru care sunt asa de radical legat de absolvire e si colectivul clasei din care am facut parte. Am ajuns in stadiul in care sa ii ignor complet ,sau mai sincer spus, aproape complet. Sau o fi din cauza senzatiei ca am dat bani degeaba pentru un banchet la care nu am simtit nimic deosebit, decat admiratia pentru Casa Centrala a Armatei. Frumoasa cladire!
Nu o sa-mi fie dor de anii de liceu, pentru ca eu nu ma voi desparti de mine. Eu sunt singura realizare a "anilor de liceu", si numai eu! Narcisit, nu?
Poate ca motivul pentru care sunt asa de radical legat de absolvire e si colectivul clasei din care am facut parte. Am ajuns in stadiul in care sa ii ignor complet ,sau mai sincer spus, aproape complet. Sau o fi din cauza senzatiei ca am dat bani degeaba pentru un banchet la care nu am simtit nimic deosebit, decat admiratia pentru Casa Centrala a Armatei. Frumoasa cladire!
Nu o sa-mi fie dor de anii de liceu, pentru ca eu nu ma voi desparti de mine. Eu sunt singura realizare a "anilor de liceu", si numai eu! Narcisit, nu?
Wednesday, May 28, 2008
American History X
L-am vazut azi, dupa ce am ratat ocazia de a-l vedea in decembrie (!!), si dupa ce a stat in calculatorul meu de vreo luna. Dupa o sesiune amuzanta de dat cu banul "care film sa vedem?", in care se uita pentru ce se dadea cu banul si care fata era care, intocmai ca in bancul cu Clemantina.
Filmul vorbeste despre rasismul din America contemporana.Nu tu Ku Klux Klan, oameni cu masti ridicole sau nebunii de genul asta. Rasistii moderni, neonazistii, cu svastici, "skin-hezi" si tineri care cred ca sursa insuccesului lor in viata este din cauza existentei altor rase decat cea alba.
Derek tocmai a iesit din inchisoare. Facuse 3 ani pentru ca a omorat niste negrii. Era unul din principalii pioni a unei noi miscari neonaziste. Cat a fost in puscarie, fratele lui mai mic venea pe aceeasi cale. Dar acum Derek se schimbase, nu mai vroia sa aiba de-a face cu neonazistii In aceasta zi, cel care urmareste filmul vede istoria acelei familii, de unde provenea ura, ce a facut el inainte sa fie inchis, cat a fost inchis, si ce facut dupa ce a fost eliberat.
Filmul atinge un subiect destul de delicat, pe care eu nu pot sa il dezvolt datorita lipsei capacitatii de a intelege fenomenul numit rasism sau ura fata de aproapele tau. Acum cand scriu inca imi ruleaza in minte filmul, acolo unde ar trebui sa ajunga multe filme, dar putine ajung. Un final tragic, si o morala care face toti banii. Si un Edward Norton pe cai mari (asa cum mi s-a povestit), alaturi de o coloana sonora care nu se poate uita prea curand.
9,2/10
Filmul vorbeste despre rasismul din America contemporana.Nu tu Ku Klux Klan, oameni cu masti ridicole sau nebunii de genul asta. Rasistii moderni, neonazistii, cu svastici, "skin-hezi" si tineri care cred ca sursa insuccesului lor in viata este din cauza existentei altor rase decat cea alba.
Derek tocmai a iesit din inchisoare. Facuse 3 ani pentru ca a omorat niste negrii. Era unul din principalii pioni a unei noi miscari neonaziste. Cat a fost in puscarie, fratele lui mai mic venea pe aceeasi cale. Dar acum Derek se schimbase, nu mai vroia sa aiba de-a face cu neonazistii In aceasta zi, cel care urmareste filmul vede istoria acelei familii, de unde provenea ura, ce a facut el inainte sa fie inchis, cat a fost inchis, si ce facut dupa ce a fost eliberat.
Filmul atinge un subiect destul de delicat, pe care eu nu pot sa il dezvolt datorita lipsei capacitatii de a intelege fenomenul numit rasism sau ura fata de aproapele tau. Acum cand scriu inca imi ruleaza in minte filmul, acolo unde ar trebui sa ajunga multe filme, dar putine ajung. Un final tragic, si o morala care face toti banii. Si un Edward Norton pe cai mari (asa cum mi s-a povestit), alaturi de o coloana sonora care nu se poate uita prea curand.
9,2/10
Monday, May 26, 2008
Memorie
Aseara am vizionat toate postarile mele de pe acest nou blog, si am observat ca am povestit de 3 ori aceleasi lucruri despre Ioana , de fiecare data folosind detalii diferite. memorie slaaabaaaa. De fapt am uitat chiar si ca am scris despre unele lucruri. Am observat totodata ca m-am gandit la toata treaba cu Ioana de prin noiembrie, lucru care nu il mai tineam minte de nici o culoare. Abia acum imi dau seama cat a trecut de la iesirea din parc, si anume doua luni si jumatate. Credeam ca a trecut mult mai putin. Asta ma face disperat? De ceva vreme, cand ma gandesc la Ioana, incepe inima sa bata si toata orchestra adolescentina. E amuzant din perspectiva omului trecut prin viata (si implicit prin adolescenta), dar mie nu-mi convine sa-mi pierd controlul, chiar si la nivelul asta. Ma rog, e o garantie ca incerc ceva cu care sunt intru totul de acord.
Wednesday, May 21, 2008
Compromisuri
Niciodata nu le-am indragit, ca si concept si ca aplicare. Desigur, sunt unele situatii practice cand nu ai de ales, dar la alt tip de compromis ma refer. Da, alea care le faci, cica ,pentru tine. Nu e ironic? Cedezi din ceea ce vrei pentru a nu ramane fara. Asociez acest lucru cu recunoasterea infrangerii. De ce sa nu emrgi pana in panzele albe pentru ceea ce vrei? De ce sa nu iei intregul pachet cand poti sa te lupti pentru el? De ce sa accepti anumite lucruri care nu-ti convine daca acest sentiment are un motiv temeinic in spate? Lipsa de coloana vertebrala! Nu vreau sa fiu ipocrit, am facut si eu compromisuri, si rezultatele au fost similare cu razgandirile din trecut: proaste, poate chiar dezastruoase! Am fost pus deseori in situatia de a face compromisuri, iar eu in majoritatea cazurilor am refuzat. De ce sa ma leg la cap daca nu ma doare, vorba vorbei din reclama la detergent.
Uite un exemplu de compromis: statul cu fosta mea colega de banca. Desi probabil i se stie numele, nu il voi folosi, nu vreau sa transform blogul intr-un atac. Si nu, postul nu am intentionat sa il duc in directia aceasta, dar e un exemplu prea bun ca sa il las neutilizat. Acum un an si aproape jumate am avut o "cearta" (ma enerveaza termenul) in care am pus-o la punct. Sau asta am intentionat. Cateva luni mai tarziu, colegul meu de banca s-a mutat de langa mine. Nu il condamn, in acea perioada nu eram o companie placuta, iar acum nu sunt probleme intre mine si el. Dar acea mutare m-a pus in fata unei situatii incomode: priam banca ,randul de mijloc, singur, in spate avand 2 colegi stresanti/de evitat. Aveam 2 alternative: o fata cu care mai statusem si am fost fericit ca am scapat de ea, si aceasta colega de la care am pornit paragraful. Evident ca trebuia sa creez o stare de impacare ca sa pot sa stau cu ea. Nu mint, partial ma gandisem ca poate s-a gandit la ce i-am spus, ba chiar am aruncat mingea la fileu spunandu-i ca s-a schimbat. M-am hazardat, dar cand ti se ridica mingea, nu sari si tu dupa ea? Ei bine, m-am hazardat, asta conteaza. Mi-am dat seama destul de repede prin atitudinea ei, care facea tot posibilul sa ma tina la departare de grupul pe care ni l-am format (da ,da ,stii care grup, Jo), si sa ma faca sa ma simt ca si cum nu as avea ce cauta acolo. E un sentiment foarte urat sa te simti ca esti degeaba. In fine, am decis sa nu mai stau cu acea persoana. Acum stau singur, in coltul din spate al clasei. Veti spune ca eu fac un compromis acum, scap de prezenta ei cu pretul singuratatii in ultima banca din clasa. Contrazic, it's a win-win deal. Nu mai ma intorc nervos si/sau suparat acasa, sunt impacat cu sine (ma rodea de mult ideea ca am fost slab "impacandu-ma" cu ea), si am o satisfactie sadica vazand-o cum o deranjeaza treaba asta. Pacat ca le-a batut pe celelalte vreo cateva saptamani la cap cu intrebari ridicole gen "s-a suparat pe mine?" in loc sa aiba coloana sa ma intrebe pe mine, desi era mai mult decat evident care era raspunsul. De aia le-am si zis sa nu minta in locul meu, nu am pretentii de genul asta. Acum ma multumesc in putinele momente cand mai interactionez cu ea sa ma comport cu ea asa cum s-a comportat cu mine. Nu ma intereseaza daca ii pasa sau nu, chiar deloc.
Dar eu deviez de la titlul postului. Ce m-a facut sa scriu asta? Cum-necum mi-am amintit de unul din cele mai ciudate lucruri pe care mi l-ea spus Mara, si anume sa accept compromisurile de dragul altora (in speta ea, eu nemaivrand sa ma perind cu amicele ei, 2 tute). Mi s-a parut foarte bizar la momentul acela, venind de la o persoana care se auto-intituleaza "perfectionista". Amuzant e ce reactie a avut cand i-am spus ce dezamagit am fost cand am facut basicile alea pe munte, de am plans de suparare din cauza esecului de a-mi intrece limitele.
Niciodata nu m-am considerat o fire puternica, cu vointa de fier si cu ambitie nelimitata, dar cand ma uit in jur incep sa cred daca lumea nu are cumva dreptate cand mi se atribuie o astfel de calitate. Ma subestimez sau sunt doar cu capul pe umeri?
Uite un exemplu de compromis: statul cu fosta mea colega de banca. Desi probabil i se stie numele, nu il voi folosi, nu vreau sa transform blogul intr-un atac. Si nu, postul nu am intentionat sa il duc in directia aceasta, dar e un exemplu prea bun ca sa il las neutilizat. Acum un an si aproape jumate am avut o "cearta" (ma enerveaza termenul) in care am pus-o la punct. Sau asta am intentionat. Cateva luni mai tarziu, colegul meu de banca s-a mutat de langa mine. Nu il condamn, in acea perioada nu eram o companie placuta, iar acum nu sunt probleme intre mine si el. Dar acea mutare m-a pus in fata unei situatii incomode: priam banca ,randul de mijloc, singur, in spate avand 2 colegi stresanti/de evitat. Aveam 2 alternative: o fata cu care mai statusem si am fost fericit ca am scapat de ea, si aceasta colega de la care am pornit paragraful. Evident ca trebuia sa creez o stare de impacare ca sa pot sa stau cu ea. Nu mint, partial ma gandisem ca poate s-a gandit la ce i-am spus, ba chiar am aruncat mingea la fileu spunandu-i ca s-a schimbat. M-am hazardat, dar cand ti se ridica mingea, nu sari si tu dupa ea? Ei bine, m-am hazardat, asta conteaza. Mi-am dat seama destul de repede prin atitudinea ei, care facea tot posibilul sa ma tina la departare de grupul pe care ni l-am format (da ,da ,stii care grup, Jo), si sa ma faca sa ma simt ca si cum nu as avea ce cauta acolo. E un sentiment foarte urat sa te simti ca esti degeaba. In fine, am decis sa nu mai stau cu acea persoana. Acum stau singur, in coltul din spate al clasei. Veti spune ca eu fac un compromis acum, scap de prezenta ei cu pretul singuratatii in ultima banca din clasa. Contrazic, it's a win-win deal. Nu mai ma intorc nervos si/sau suparat acasa, sunt impacat cu sine (ma rodea de mult ideea ca am fost slab "impacandu-ma" cu ea), si am o satisfactie sadica vazand-o cum o deranjeaza treaba asta. Pacat ca le-a batut pe celelalte vreo cateva saptamani la cap cu intrebari ridicole gen "s-a suparat pe mine?" in loc sa aiba coloana sa ma intrebe pe mine, desi era mai mult decat evident care era raspunsul. De aia le-am si zis sa nu minta in locul meu, nu am pretentii de genul asta. Acum ma multumesc in putinele momente cand mai interactionez cu ea sa ma comport cu ea asa cum s-a comportat cu mine. Nu ma intereseaza daca ii pasa sau nu, chiar deloc.
Dar eu deviez de la titlul postului. Ce m-a facut sa scriu asta? Cum-necum mi-am amintit de unul din cele mai ciudate lucruri pe care mi l-ea spus Mara, si anume sa accept compromisurile de dragul altora (in speta ea, eu nemaivrand sa ma perind cu amicele ei, 2 tute). Mi s-a parut foarte bizar la momentul acela, venind de la o persoana care se auto-intituleaza "perfectionista". Amuzant e ce reactie a avut cand i-am spus ce dezamagit am fost cand am facut basicile alea pe munte, de am plans de suparare din cauza esecului de a-mi intrece limitele.
Niciodata nu m-am considerat o fire puternica, cu vointa de fier si cu ambitie nelimitata, dar cand ma uit in jur incep sa cred daca lumea nu are cumva dreptate cand mi se atribuie o astfel de calitate. Ma subestimez sau sunt doar cu capul pe umeri?
Friday, May 16, 2008
XVIII + I + XII
Coincidenta sau nu, ziua mea a fost fix cu o saptamana inainte de banchetul de clasa a 12-a. Prin "coincidenta" zic "curiozitate fara insemnatate". Pentru mine ziua de nastere de anul acesta nu a reprezentat o ocazie de dastrabalare (lucru valabil de multi ani, sa fiu sincer) ,ci "serbarea" a 1 an de la finalul intregii povesti cu Mara. Poate e doar in capul meu, dar peste evenimente urate din viata mea incep sa trec total la un an dupa. O fi gandul ca "haide ma , inghite in sec si las-o moarta!" ? Ce alte lucruri despre ziua mea? Un tricou maro cu dungi, not particularly my colour, but can't complain. Don't want to be an asshole, do I?
Banchetul? La modul cel mai sincer, pierdere de vreme. Daca nu ma duceam as fi regretat, asa regret si am facut gaura in bugetul familiei. Stat in scaun, uitat la altii cum danseaza, baut cola ca disperatul si jucat tetrix pret de aproximativ o jumatate de ora. Ma bucur ca alcoolicele erau contra-cost, ca nu stiu ce as fi facut. Eu nu beau, dar e prima oara cand am simtit nevoia sa beau pe nerasuflate. Paharul de sampanie a fost terminat in primele 10 minute. Sper sa nu mai am de-a face cu astfel de porniri, si vorbesc la modul cel mai sincer. Alcoolism mi-ar mai trebui.
In ziua anterioara banchetului am meditat-o pentru prima oara pe Ioana la istorie, sper sa nu fie tardiv. Are intreaga materie de parcurs intr-o luna, din fericire este dispusa sa invete. Vorbesc de parca as fi un profesor. Oricum ar fi, m-am gandit la ea destul de mult in seara trecuta (cea cu banchetul), in mod special la un aspect destul de dureros. Am placut-o (sau am crezut ca am placut-o, dat fiind varsta cu ale ei minti zburatoare) de prin clasa a 3-a, a 4-a, si mereu am gasit motive sa nu-i spun. Ba ca e prea devreme ( La 10 ani cred ca este intradevar aiurea asa ceva!), ba ca n-o fi cazul, ba ca nu e momentul, chickenshit like that basically. Acum de exemplu ma roade sa nu ii spun pentru ca nu vreau sa o zdruncin inainte de bac, care la nivel egoist pare iarasi un pretext. Imi calc pe inima si incerc sa aman acest moment cat se poate cu putiinta.
Revenind la banchet, macar ma pot mandri ca am vazut CCA-ul si am purtat costum cu toate accesoriile ,de la vesta ,la batista la san.
De fapt nu mai am nimic de zis despre banchet. Atat. Vad ca scriu foarte rar aici, scuze pentru asta, dar parca nu simt nevoia sa mai fac asta asa de des. M-am interiorizat atat de tare si nu mai simt nevoia sa ma confesez? Sau poate cu bacul asta , de care nu ma prea interesez, am ajuns sa nu mai ma gandesc prea mult la mine. Hell knows.
Banchetul? La modul cel mai sincer, pierdere de vreme. Daca nu ma duceam as fi regretat, asa regret si am facut gaura in bugetul familiei. Stat in scaun, uitat la altii cum danseaza, baut cola ca disperatul si jucat tetrix pret de aproximativ o jumatate de ora. Ma bucur ca alcoolicele erau contra-cost, ca nu stiu ce as fi facut. Eu nu beau, dar e prima oara cand am simtit nevoia sa beau pe nerasuflate. Paharul de sampanie a fost terminat in primele 10 minute. Sper sa nu mai am de-a face cu astfel de porniri, si vorbesc la modul cel mai sincer. Alcoolism mi-ar mai trebui.
In ziua anterioara banchetului am meditat-o pentru prima oara pe Ioana la istorie, sper sa nu fie tardiv. Are intreaga materie de parcurs intr-o luna, din fericire este dispusa sa invete. Vorbesc de parca as fi un profesor. Oricum ar fi, m-am gandit la ea destul de mult in seara trecuta (cea cu banchetul), in mod special la un aspect destul de dureros. Am placut-o (sau am crezut ca am placut-o, dat fiind varsta cu ale ei minti zburatoare) de prin clasa a 3-a, a 4-a, si mereu am gasit motive sa nu-i spun. Ba ca e prea devreme ( La 10 ani cred ca este intradevar aiurea asa ceva!), ba ca n-o fi cazul, ba ca nu e momentul, chickenshit like that basically. Acum de exemplu ma roade sa nu ii spun pentru ca nu vreau sa o zdruncin inainte de bac, care la nivel egoist pare iarasi un pretext. Imi calc pe inima si incerc sa aman acest moment cat se poate cu putiinta.
Revenind la banchet, macar ma pot mandri ca am vazut CCA-ul si am purtat costum cu toate accesoriile ,de la vesta ,la batista la san.
De fapt nu mai am nimic de zis despre banchet. Atat. Vad ca scriu foarte rar aici, scuze pentru asta, dar parca nu simt nevoia sa mai fac asta asa de des. M-am interiorizat atat de tare si nu mai simt nevoia sa ma confesez? Sau poate cu bacul asta , de care nu ma prea interesez, am ajuns sa nu mai ma gandesc prea mult la mine. Hell knows.
Friday, April 18, 2008
Raportul lunar
A trecut mai bine de o luna de cand am scris aici. As fi un mare mincinos daca as motiva acest lucru prin lipsa de timp. Nu ma omor cu invatatul, doar la istorie ce pot spune. Surprinzator insa, profesoara imi lauda seriozitatea, spunand ca ii sunt cel mai serios elev de a 12-a, aici incluzand si clasele la care preda. Asta e ceva, dar nu cred ca merit laudele asa de tare. De fapt laudele ma sperie. Sunt roman, iar cand sunt laudat tind sa reduc turatia, intr-o stare de suficienta.Din acest motiv laudele ma sperie. Iar lipsa lor ma demoralizeaza. Ca sa vezi ciudatenie.
Astazi am vazut pentru....sa fie a 4-a oara? American Beauty. Ceva din interioriul meu imi spune ca e filmul meu favorit, dar ca sa nu ma hazardez, il bag in top 3. Nu e nevoie de povestirea filmului sau de o nota, nu e momentul unei cronici. Pur si simplu filmul e excelent, iar Kevin Spacey e delicios. Yam! Pur noroc am avut sa dau de el la televizor, ma dusesem sa imi racesc nervii, si peste ce dau? Pretextul perfect de a stinge calculatorul! Cel putin pentru cateva ore...
Nu sunt analitic-obsesiv. Sunt paranoic scenaritic! Am de fiecare data impresia ca nu am ce cauta in preajma altor oameni, desi am suficiente motive sa cred contrariul. Daca nu m-as cunoaste, as putea paria bani pe faptul ca imi place sa cred ca sunt urat sau izolat de catre ceilalti.Sau cel putin sa simt acest lucru. O fi vreun semn al stresului pe care eu nu il sesizez? Pentru ca numai stresat de Bacalaureat nu ma simt. Oare?
Cu Ioana merge bine. Am doar norocul sa nimeresc momente ,sau mai bine zis saptamani, in care e ocupata, sau care sa necesite amanari succesive. Un lucru bun pe care l-am observat este ca ,pe langa evidentul fapt ca vorbim [d'oh!], ci si mi se face ziua mult mai frumoasa dupa ce vorbesc cu ea. Bine, hai sa nu zic "frumoasa", ci "luminata". Pur si simplu zambesc. Nu tamp. Acum ma roade sa zic din nou "as dori sa mearga bine" ,de parca ar trebui sa si pronunt acest lucru. Mi-e doar ca pretul unui eventual esec sa nu fie prea mare. Ma gandesc la esesc, foarte optimist. Dar trebuie sa-l iau in calcul. De aia nu exista 100% in lumea reala.
Astazi am vazut pentru....sa fie a 4-a oara? American Beauty. Ceva din interioriul meu imi spune ca e filmul meu favorit, dar ca sa nu ma hazardez, il bag in top 3. Nu e nevoie de povestirea filmului sau de o nota, nu e momentul unei cronici. Pur si simplu filmul e excelent, iar Kevin Spacey e delicios. Yam! Pur noroc am avut sa dau de el la televizor, ma dusesem sa imi racesc nervii, si peste ce dau? Pretextul perfect de a stinge calculatorul! Cel putin pentru cateva ore...
Nu sunt analitic-obsesiv. Sunt paranoic scenaritic! Am de fiecare data impresia ca nu am ce cauta in preajma altor oameni, desi am suficiente motive sa cred contrariul. Daca nu m-as cunoaste, as putea paria bani pe faptul ca imi place sa cred ca sunt urat sau izolat de catre ceilalti.Sau cel putin sa simt acest lucru. O fi vreun semn al stresului pe care eu nu il sesizez? Pentru ca numai stresat de Bacalaureat nu ma simt. Oare?
Cu Ioana merge bine. Am doar norocul sa nimeresc momente ,sau mai bine zis saptamani, in care e ocupata, sau care sa necesite amanari succesive. Un lucru bun pe care l-am observat este ca ,pe langa evidentul fapt ca vorbim [d'oh!], ci si mi se face ziua mult mai frumoasa dupa ce vorbesc cu ea. Bine, hai sa nu zic "frumoasa", ci "luminata". Pur si simplu zambesc. Nu tamp. Acum ma roade sa zic din nou "as dori sa mearga bine" ,de parca ar trebui sa si pronunt acest lucru. Mi-e doar ca pretul unui eventual esec sa nu fie prea mare. Ma gandesc la esesc, foarte optimist. Dar trebuie sa-l iau in calcul. De aia nu exista 100% in lumea reala.
Tuesday, March 11, 2008
Orizontul alb
Am ascultat sfatul Ancai si lui Jo-ei. Sau sfatul lui Jo si a Ancai. Am iesit cu Ioana-fara-alta-denumire-alternativa in parc. Herastrau. Rar am trecut pe acolo, si o eternitate de cand am mers pe langa lacul acela.
A mers bine. Am vorbit. Am glumit. M-am chinuit sa o conving ca nu se intampla nimic grav daca ii fac o poza. E simpatic, o cunosc de atata vreme, si nu mi-am dat seama cate lucruri are similare cu mine. Sau eu cu ea, depinde cum se priveste situatia. Uneori ma simt vinovat pentru ca nu i-am acordat atata atentie in trecut. De fapt deseori ma simt asa. Am ajuns la punctul in care ma simt bine ca am aceste ganduri. Stiu si eu odata ca sunt pe drumul cel bun.
De fapt as putea spune ca ma simt mult mai bine cu mine insumi. De cativa (multi) ani de zile am realizat un lucru, pe care il am confirmat acum. Stiam ca daca nu imi voi gasi pe cineva, o voi lua tot mai razna. Oarecum ma simteam tot mai rupt de realitate, din fericire nu am ajuns inca la un stadiu in care sa fac negot cu cutiile la promotie. Stiam ca daca voi ramane singur, vointa mea va ramane in pivnita, langa butoiul de vin al tatalui meu, la fel ca si increderea in sine. Iar acum simt toate aceste lucruri la o scara mult mai mica. Singurul pret platit e agitatia crescuta, dar asta e probabil din cauza intalnirii mele cu o situatie noua. De fapt nu prea are sens sa imi pun teorii ca sa imi argumentez starile, e clar ca ma simt foarte bine din cauza acestui eveniment.
Am facut si poze acolo, nu multe. Sper insa sa invat sa manuiesc Photoshop-ul mai bine, ca sa scot ce e mai bun din ce pozez.
Sper sa mearga mai departe aceasta situatie (ca sa nu zic "relatie"). Si sper sa nu fac vreo tampenie. Gen sa o dezamagesc.
A mers bine. Am vorbit. Am glumit. M-am chinuit sa o conving ca nu se intampla nimic grav daca ii fac o poza. E simpatic, o cunosc de atata vreme, si nu mi-am dat seama cate lucruri are similare cu mine. Sau eu cu ea, depinde cum se priveste situatia. Uneori ma simt vinovat pentru ca nu i-am acordat atata atentie in trecut. De fapt deseori ma simt asa. Am ajuns la punctul in care ma simt bine ca am aceste ganduri. Stiu si eu odata ca sunt pe drumul cel bun.
De fapt as putea spune ca ma simt mult mai bine cu mine insumi. De cativa (multi) ani de zile am realizat un lucru, pe care il am confirmat acum. Stiam ca daca nu imi voi gasi pe cineva, o voi lua tot mai razna. Oarecum ma simteam tot mai rupt de realitate, din fericire nu am ajuns inca la un stadiu in care sa fac negot cu cutiile la promotie. Stiam ca daca voi ramane singur, vointa mea va ramane in pivnita, langa butoiul de vin al tatalui meu, la fel ca si increderea in sine. Iar acum simt toate aceste lucruri la o scara mult mai mica. Singurul pret platit e agitatia crescuta, dar asta e probabil din cauza intalnirii mele cu o situatie noua. De fapt nu prea are sens sa imi pun teorii ca sa imi argumentez starile, e clar ca ma simt foarte bine din cauza acestui eveniment.
Am facut si poze acolo, nu multe. Sper insa sa invat sa manuiesc Photoshop-ul mai bine, ca sa scot ce e mai bun din ce pozez.
Sper sa mearga mai departe aceasta situatie (ca sa nu zic "relatie"). Si sper sa nu fac vreo tampenie. Gen sa o dezamagesc.
Wednesday, February 13, 2008
The Butterfly Effect
A 2-a zi cu 2 posturi consecutive [si zilele, si posturile]. Nu va chinuiti, am sters unul din ele. Motive tehnice.
Mi-am amintit de filmul asta in timp ce cautam "The Fly", si auzisem lucruri bune despre el. AM primit 2 tipuri de recomandari. Anca, care nu suporta filmele cu "oameni dezaxati", recomandandu-mi "The Notebook". Eu nu suport sa plang la filme, asa ca am ignorat recomandarea politicos :D
A 2-a recomandare, spre surprinderea mea, a fost de la Ioana-care-nu-e-Jo, afland ca e in lista favoritelor ei. Porcii misogini ar zice "Jackpot!", eu zic doar "aceleasi gusturi, e de bine"
Ashton Kutcher e in rolul principal. You got Punk'd, he isn't fag while playing! A jucat decent, momentele in care sunt lasat in ceata sunt cele in care regizorul si scenaristii au trecut cu vederea. Mai incolo despre asta. Adica sa incep cu inceputul.
Iarasi nu tin minte numele personajului principal? Noroc cu Imdb. Evan este un copil oarecare, care traia cu 13 ani in urma. Ma rog, asta ni se spune la inceput, copilul are o freza cam moderna pentru anii '90. Trecem cu vederea. Copilul e obisnuit, dupa cum spuneam, doar ca face lucruri neobisnuite, despre care spune ca nu si le aminteste. Ceva gen cum am patit eu cand eram mic, doar ca la mine erau zile intregi. Mama copilului se sperie de faptul ca fiul ei de 7 ani [ce discret am fost cu asta!] poate avea aceeasi boala ca tatal lui, acum internat. Sau atunci. Ma rog.
6 ani mai tarziu, el si o gasca de prieteni din copilarie fac tampenii. Baga o dinamita intr-o cutie postala, filmul se intrerupe pentru Evan. Cu intermitente, lucruri oribile se intampla, iar mama lui Evan decide sa se mute. In prezent, Evan e un genial student. Tocmai s-a dus in bar sa serbeze 7 ani de la ultima "intrerupere", cu colegul sau de apartament. Cand se intoarce cu o fata, ea descopera jurnalele pe care el le scria de la 7 ani [sfatul medicului pentru a-i tine "mintea activa"]. Citind prin ele, se trezeste aruncat in evenimentele din copilaria sa ,acelea la care nu avusese acces. S-a trezit cu nasul plin de sange, si cu intentia de a se intoarce sa afle adevarul. Cateva decizii gresite il imping sa ia jurnalele si sa se apuce de citit, descoeprind ca poate sa isi schimbe trecutul.
Cred ca e suficient de ne-spoiler cat sa dau si o idee de ansamblu a filmului. Deciziile lui Evan ,desi luate cu intentii bune, nu ofera doar rezultate pozitive, el fiind in fiecare rand pus in fata notiunii primoridale de economie si de viata :"Costul de oportunitate". Ce e asta? E punerea in balanta a posibilelor avantaje si a riscurilor asocialte cu o decizie. Astfel, Evan actioneaza initial cu intentia de a face bine tuturor, de a repara toate greselile facute, insa cu timpul fiecarei decizii, isi da seama ca nu poate rezolva totul, ba chiar mai mult, poate face mai mult rau.
Nu spun cum se termina filmul, dar fac un mic comentariu. Desi in general sunt dezamagit de folosirea acestui tip de final, in cazul acestui film e nemaipomenit de potrivit, tensiunea din timpul filmui, alimentata de intrebarile "Va reusi? Se va termina cu bine?" asternand bine finalul.
Am refuzat "The Notebook", dar nu am sapat de romanteturi, una din principalele motivatii ale lui Evan fiind ,da ati ghicit, dragostea. Acum ce am spus pe la inceput. Sunt unele momente, mai ales cand incepe sa-si controleze trecutul, in care copilul se comporta foarte ciudat. Am pus gresit in carca lui Kutcher acest lucru la inceput, de fapt actorii folositi sunt de vina. Se forteaza. Dar asta nu scuza ce au facut scenaristii, care i-au pus niste replici cam nelalocul lor, incercand poate sa creeze tensiune, iar apoi regizorul pentru ca a lasat scena in acest fel.
Dar sa nu terfelim prea tare scenaristii, care au reusit cu ajutorul regizorului sa puna aceasta poveste intr-un mod atat de credibil si apropiat de cel care se uita.
8,5/10, dar pentru ca subiectele legate de manipularea timpului ma atrag, 8,8/10
Mi-am amintit de filmul asta in timp ce cautam "The Fly", si auzisem lucruri bune despre el. AM primit 2 tipuri de recomandari. Anca, care nu suporta filmele cu "oameni dezaxati", recomandandu-mi "The Notebook". Eu nu suport sa plang la filme, asa ca am ignorat recomandarea politicos :D
A 2-a recomandare, spre surprinderea mea, a fost de la Ioana-care-nu-e-Jo, afland ca e in lista favoritelor ei. Porcii misogini ar zice "Jackpot!", eu zic doar "aceleasi gusturi, e de bine"
Ashton Kutcher e in rolul principal. You got Punk'd, he isn't fag while playing! A jucat decent, momentele in care sunt lasat in ceata sunt cele in care regizorul si scenaristii au trecut cu vederea. Mai incolo despre asta. Adica sa incep cu inceputul.
Iarasi nu tin minte numele personajului principal? Noroc cu Imdb. Evan este un copil oarecare, care traia cu 13 ani in urma. Ma rog, asta ni se spune la inceput, copilul are o freza cam moderna pentru anii '90. Trecem cu vederea. Copilul e obisnuit, dupa cum spuneam, doar ca face lucruri neobisnuite, despre care spune ca nu si le aminteste. Ceva gen cum am patit eu cand eram mic, doar ca la mine erau zile intregi. Mama copilului se sperie de faptul ca fiul ei de 7 ani [ce discret am fost cu asta!] poate avea aceeasi boala ca tatal lui, acum internat. Sau atunci. Ma rog.
6 ani mai tarziu, el si o gasca de prieteni din copilarie fac tampenii. Baga o dinamita intr-o cutie postala, filmul se intrerupe pentru Evan. Cu intermitente, lucruri oribile se intampla, iar mama lui Evan decide sa se mute. In prezent, Evan e un genial student. Tocmai s-a dus in bar sa serbeze 7 ani de la ultima "intrerupere", cu colegul sau de apartament. Cand se intoarce cu o fata, ea descopera jurnalele pe care el le scria de la 7 ani [sfatul medicului pentru a-i tine "mintea activa"]. Citind prin ele, se trezeste aruncat in evenimentele din copilaria sa ,acelea la care nu avusese acces. S-a trezit cu nasul plin de sange, si cu intentia de a se intoarce sa afle adevarul. Cateva decizii gresite il imping sa ia jurnalele si sa se apuce de citit, descoeprind ca poate sa isi schimbe trecutul.
Cred ca e suficient de ne-spoiler cat sa dau si o idee de ansamblu a filmului. Deciziile lui Evan ,desi luate cu intentii bune, nu ofera doar rezultate pozitive, el fiind in fiecare rand pus in fata notiunii primoridale de economie si de viata :"Costul de oportunitate". Ce e asta? E punerea in balanta a posibilelor avantaje si a riscurilor asocialte cu o decizie. Astfel, Evan actioneaza initial cu intentia de a face bine tuturor, de a repara toate greselile facute, insa cu timpul fiecarei decizii, isi da seama ca nu poate rezolva totul, ba chiar mai mult, poate face mai mult rau.
Nu spun cum se termina filmul, dar fac un mic comentariu. Desi in general sunt dezamagit de folosirea acestui tip de final, in cazul acestui film e nemaipomenit de potrivit, tensiunea din timpul filmui, alimentata de intrebarile "Va reusi? Se va termina cu bine?" asternand bine finalul.
Am refuzat "The Notebook", dar nu am sapat de romanteturi, una din principalele motivatii ale lui Evan fiind ,da ati ghicit, dragostea. Acum ce am spus pe la inceput. Sunt unele momente, mai ales cand incepe sa-si controleze trecutul, in care copilul se comporta foarte ciudat. Am pus gresit in carca lui Kutcher acest lucru la inceput, de fapt actorii folositi sunt de vina. Se forteaza. Dar asta nu scuza ce au facut scenaristii, care i-au pus niste replici cam nelalocul lor, incercand poate sa creeze tensiune, iar apoi regizorul pentru ca a lasat scena in acest fel.
Dar sa nu terfelim prea tare scenaristii, care au reusit cu ajutorul regizorului sa puna aceasta poveste intr-un mod atat de credibil si apropiat de cel care se uita.
8,5/10, dar pentru ca subiectele legate de manipularea timpului ma atrag, 8,8/10
Leapsa filmografica
Jo joaca jocuri lepshitoare. In ce film mi-ar placea sa traiesc? Sunt Gica Contra, zic in ce filme NU imi place sa traiesc.
V-am speriat nu? :D "Noroc ca nu am inspiratie" striga blonda lesbiana care traieste in aceasta ancora materiala.
Pai, mi-ar placea sa traiesc in "Hercule", serialul. Pentru ca nu corespunde deloc cu realitatea de orice natura. Daca motivul era Kevin Sorbo, ar fi fost mai naspa.
Mi-ar placea sa traiesc in "Sin City". Pentru ca e intunecat, dement, si supraimpus.
Mi-ar placea sa traiesc in Gotham City.....NOT!
Mi-ar placea sa stau de o vorba cu Captain Picard. Il stiti nu? Prefer chelia lui decat o sabie laser marca "era ta-su ma".
Mi-ar placea sa tai copaci cu drujbaaaa.....errrrrrr sper ca nu am scris asta :D
Mi-ar placea sa traiesc in toate desenele Walt Disney pe care le-am vazut si rasvazut de cel putin 100 de ori in viata mea. Robin Hood si Lion King sunt doar primele care-mi vin in mintea turtita de somnul pe bancile scolii. Pentru CACOpilul din mine inca nu e cu picioarele pe pamant, sau cu toate doagele la purtator.
Mi-ar placea sa traiesc in "Gladiator", ca sa fac misto de Russel pe subiectul adidasilor luciosi si a armurilor medievale. Si pentru a-i da o lama de ras. Si, sa fim sinceri, sa-i asist inmormantarea, merita Maximus asta!
Mi-as dori sa traiesc in "300" pentru a transforma adancul in superficial. Adica dintr-un film de maro, sa-l transform intr-un film maro cu imagine maro. Ca atunci cand eram de-o schioapa si.....nu mai insist :D
Mi-as dor sa traiesc intr-un film Hallmark cu intriga captivanta care sa nu implice o poveste plictisitoare despre un nene plictisitor, si in care sa existe un subiect interesant. Voi muri dorindu-mi sa am asa ceva de trait.
Mi-as dori sa traiesc intr-o lume fara "comedii" romantice. Pentru ca sunt la fel si pentru ca sunt romantice. Nu am ceva in mod special cu romantele, in afara de anumite spasme necontrolate cauzate de nerezistenta mea la acest gen. In sensul nemistocaresc.
Mi-as dor sa traiesc in Matrix ca sa am cod binar si o freza cool. Si un palton. Si o voce sexy. Nici o aluzie.
Mi-as dori sa-l intalnesc pe Leon si sa supravietuiesc.Cred ca si el ar scoate niste conversatii interesante.
Mi-as dori sa traiesc in "Titanic", ca saarunc in aer cu mana mea vasul acela paranormal, a carui pasageri supravietuiesc 10 minute in apa inghetata ca sa ofere un final jenibil cu priza la rednecks.
Mi-as dori sa traiesc in "Jericho" ,pentru ca mergeam pe munte si aveam impresia ca cineva chiar a aruncat in aer orasele lumii. Si pentru ca noi ne-am trai la fel viata, fata de altii.
Mi-as dori sa traiesc in fiecare documentar "National Geographic" , ca sa ii impusc prezentatorii care vor sa lalaie si sa spele creieri!
Over and out!
V-am speriat nu? :D "Noroc ca nu am inspiratie" striga blonda lesbiana care traieste in aceasta ancora materiala.
Pai, mi-ar placea sa traiesc in "Hercule", serialul. Pentru ca nu corespunde deloc cu realitatea de orice natura. Daca motivul era Kevin Sorbo, ar fi fost mai naspa.
Mi-ar placea sa traiesc in "Sin City". Pentru ca e intunecat, dement, si supraimpus.
Mi-ar placea sa traiesc in Gotham City.....NOT!
Mi-ar placea sa stau de o vorba cu Captain Picard. Il stiti nu? Prefer chelia lui decat o sabie laser marca "era ta-su ma".
Mi-ar placea sa tai copaci cu drujbaaaa.....errrrrrr sper ca nu am scris asta :D
Mi-ar placea sa traiesc in toate desenele Walt Disney pe care le-am vazut si rasvazut de cel putin 100 de ori in viata mea. Robin Hood si Lion King sunt doar primele care-mi vin in mintea turtita de somnul pe bancile scolii. Pentru CACOpilul din mine inca nu e cu picioarele pe pamant, sau cu toate doagele la purtator.
Mi-ar placea sa traiesc in "Gladiator", ca sa fac misto de Russel pe subiectul adidasilor luciosi si a armurilor medievale. Si pentru a-i da o lama de ras. Si, sa fim sinceri, sa-i asist inmormantarea, merita Maximus asta!
Mi-as dori sa traiesc in "300" pentru a transforma adancul in superficial. Adica dintr-un film de maro, sa-l transform intr-un film maro cu imagine maro. Ca atunci cand eram de-o schioapa si.....nu mai insist :D
Mi-as dor sa traiesc intr-un film Hallmark cu intriga captivanta care sa nu implice o poveste plictisitoare despre un nene plictisitor, si in care sa existe un subiect interesant. Voi muri dorindu-mi sa am asa ceva de trait.
Mi-as dori sa traiesc intr-o lume fara "comedii" romantice. Pentru ca sunt la fel si pentru ca sunt romantice. Nu am ceva in mod special cu romantele, in afara de anumite spasme necontrolate cauzate de nerezistenta mea la acest gen. In sensul nemistocaresc.
Mi-as dor sa traiesc in Matrix ca sa am cod binar si o freza cool. Si un palton. Si o voce sexy. Nici o aluzie.
Mi-as dori sa-l intalnesc pe Leon si sa supravietuiesc.Cred ca si el ar scoate niste conversatii interesante.
Mi-as dori sa traiesc in "Titanic", ca saarunc in aer cu mana mea vasul acela paranormal, a carui pasageri supravietuiesc 10 minute in apa inghetata ca sa ofere un final jenibil cu priza la rednecks.
Mi-as dori sa traiesc in "Jericho" ,pentru ca mergeam pe munte si aveam impresia ca cineva chiar a aruncat in aer orasele lumii. Si pentru ca noi ne-am trai la fel viata, fata de altii.
Mi-as dori sa traiesc in fiecare documentar "National Geographic" , ca sa ii impusc prezentatorii care vor sa lalaie si sa spele creieri!
Over and out!
Tuesday, February 12, 2008
The Fly
Am stiut de multa vreme de acest film, si despre incipitul acestuia. Este vorba despre un genial om de stiinta, care tocmai construise un teleportor, pe nume Steph Brundle [omul de stiinta se numea asa, nu dispozitivul]. Spre rusinea mea ,acum 2 minute am terminat de urmarit filmul si nu ii mai stiu numele :D Revenind, ziarista este dusa de Steph in laboratorul ,casa si biroul lui,unde asista aceasta imensa descoperire. Cei 2 se indragostesc, isna toata povestea ia o turnura cunoscuta. Ea pleaca ca sa-si rezolve conturile cu seful, si fostul ei iubit, iar Steph se imbata de suparare, crezand ca ea se culca cu el. In acest moment ia o decizie pripita, desi in urma cu cateva ore teleportase cu succes un babuin: intra in teleportor. Din accident, o musca intra alaturi de Steph, iar aparatul le amesteca codurile genetice.
De multe ori am auzit despre acest film ca ar fi horror. Fals, filmul este o drama cu aspecte Science Fiction si Horror.
Abia acum am aflat ca Jeff Goldbun joaca rolul principal al acestui film. L-am mai vazut in cateva alte aparitii, de duzina in filme cu buget astronomic [imi amintesc de Ziua Independentei, inca un film in care Will Smith ma enerveaza]. In schimb, in rolul acesta mie mi-a placut, e foarte natural in genialitatea sa initiala, starea de euforie si agitatie cauzate de primele efecte, benefice, ale accidentului, si starea jalnica in care el isi pierduse toata umanitatea. Si-a jucat bine rolul.
Geena Davis, dintr-un motiv sau altul, mi-a fost mereu simpatica. Nu stiu care ar fi explicatia pentru acest lucru, dar asa e. Probabil ca subiectivismul meu nu o face foarte plauzibila in rolul de ziarist scrtos si fara remuscari pe care incearca sa-l joace in primele 15 minute din film, dar pot exista si alte explicatii pentru acest lucru. Gen e o perioada prea scurta din film in care trebuie sa joace asta! Continuand, ea trece prin groaza de a-si vedea persoana iubita suferind niste transformari cumplite.
Ma mananc mana, cred ca bag spoilere, slabe sanse sa se uite careva la acest film [explic asta si mai incolo]. Cand ea afla ca e gravida cu Steph, e socata, nestiind ce ar putea fi in interiorul ei. Aici vine poate punctul culminant al filmului. Steph se confrunta cu realitatea ca devine o insecta in interior, fara remuscari, fara suflet, dar realizeaza ca acel copil este ultima lui ramasita umana, prevenind avortarea copilului. Finalul este cutremurator, insecta preia controlul, incercand sa se "umanizeze" printr-o combinatie genetica cu o alta persoana, ziarista. Steph [sau BrundleFly ,cum s-a botezat] esueaza, iar ultiam scena este aceea cu o creatura care nu mai e deloc umana implorandu-si moartea.
Da, e dramatic, iar eu am o limba de lemn, numai buna pentru Bacul la romana. De ce nu o sa urmareasca lumea filmul? Pai in primul rand, e greu de gasit ,iar subtitrarile absolut imposibil de gasit. Apoi, e scarbos n primele faze ale transformarii lui Steph, dar am trecut peste asta. In ultimul rand, finalul, cand Steph ataca pe ex-boyfriend [care venise cu o pusca ca sa-l omoare pe Steph], seamana cu o scena dintr-un film horror obisnuit, ca sa nu zic de duzina. Da, era sa ma pufneasca rasul, in gandul meu avand loc niste rasete destul de vioi.
La standardele cinematografice actuale, filmul ar primi din partea mea un 6,4/10. Dar sa fim seriosi, filmul e facut in 1986! 7,5/10
De multe ori am auzit despre acest film ca ar fi horror. Fals, filmul este o drama cu aspecte Science Fiction si Horror.
Abia acum am aflat ca Jeff Goldbun joaca rolul principal al acestui film. L-am mai vazut in cateva alte aparitii, de duzina in filme cu buget astronomic [imi amintesc de Ziua Independentei, inca un film in care Will Smith ma enerveaza]. In schimb, in rolul acesta mie mi-a placut, e foarte natural in genialitatea sa initiala, starea de euforie si agitatie cauzate de primele efecte, benefice, ale accidentului, si starea jalnica in care el isi pierduse toata umanitatea. Si-a jucat bine rolul.
Geena Davis, dintr-un motiv sau altul, mi-a fost mereu simpatica. Nu stiu care ar fi explicatia pentru acest lucru, dar asa e. Probabil ca subiectivismul meu nu o face foarte plauzibila in rolul de ziarist scrtos si fara remuscari pe care incearca sa-l joace in primele 15 minute din film, dar pot exista si alte explicatii pentru acest lucru. Gen e o perioada prea scurta din film in care trebuie sa joace asta! Continuand, ea trece prin groaza de a-si vedea persoana iubita suferind niste transformari cumplite.
Ma mananc mana, cred ca bag spoilere, slabe sanse sa se uite careva la acest film [explic asta si mai incolo]. Cand ea afla ca e gravida cu Steph, e socata, nestiind ce ar putea fi in interiorul ei. Aici vine poate punctul culminant al filmului. Steph se confrunta cu realitatea ca devine o insecta in interior, fara remuscari, fara suflet, dar realizeaza ca acel copil este ultima lui ramasita umana, prevenind avortarea copilului. Finalul este cutremurator, insecta preia controlul, incercand sa se "umanizeze" printr-o combinatie genetica cu o alta persoana, ziarista. Steph [sau BrundleFly ,cum s-a botezat] esueaza, iar ultiam scena este aceea cu o creatura care nu mai e deloc umana implorandu-si moartea.
Da, e dramatic, iar eu am o limba de lemn, numai buna pentru Bacul la romana. De ce nu o sa urmareasca lumea filmul? Pai in primul rand, e greu de gasit ,iar subtitrarile absolut imposibil de gasit. Apoi, e scarbos n primele faze ale transformarii lui Steph, dar am trecut peste asta. In ultimul rand, finalul, cand Steph ataca pe ex-boyfriend [care venise cu o pusca ca sa-l omoare pe Steph], seamana cu o scena dintr-un film horror obisnuit, ca sa nu zic de duzina. Da, era sa ma pufneasca rasul, in gandul meu avand loc niste rasete destul de vioi.
La standardele cinematografice actuale, filmul ar primi din partea mea un 6,4/10. Dar sa fim seriosi, filmul e facut in 1986! 7,5/10
Wednesday, February 6, 2008
Action
Initial ma gandeam sa mai scriu pe alalalt blog inca un episod la "romanul" meu. Insa totul a luat o turnura total diferita...
Coborasem jos si nu sus, ca sa mai trag o dusca de suc, si sa zic "somn usor" mamei mele. Televizorul era aprins pe AXN. AXN e un post tare interesant. Si tare discrepant. Avem Survivor, Race Around the World si Sliders [asta pana sa plece Profesorul si sa fie inlocuit de tzoapa aia prin sezonul 3...politica de producere vezi domne]. Dar in rest, adica 85% din spatiul de emisie e ocupat cu umplutura, filme date de n ori ,date de AXN de alte n ori, seriale redifuzate [ca si cele spuse mai inainte], un fel de ProTv cu texte penibile la reclamele pentru seriale [o mare performanta de altfel].
Ei bine, ce am vazut acum se incadreaza in tiparul de "serial AXN". Avem serial cu o brigada speciala care se lupta cu oameni supra-naturali. Sau impotriva, ca sa elimin dubiile. Oricum am da-o, intriga jenibila. Era inceputul episodului. Avem un barulet intr-un orasel frumusel, cu stradute cu pavatute si fara masinute. In bar 2 indivizi se lupta in darts, pe bere, ca 2 intelectuali [a se observa, unii sparg seminte si altii fac pariuri pe bere. Poate aici om gresi noi, rumanii!]. Pentru ca e "serial AXN', imediat ne dam seama ca tipul masiv, bine cladit, ras in cap, cu muschi de culturist si maieu stramt este unul din personajele principale ale serialului. Aproape ca salivam la vederea lui. Dar am fost impiedicat de urmatorul moment cinematic. Suna clopotul, si toti inchid geamurile barului. "De ce?" "E un monstru care omoara oameni intre orele 8 si 9" "Haide ma, glumiti!" "Prima care a murit a fost capra mea. Toti radeau, dar acum nimeni nu mai rade" In acest moment ,scenaristii si-au indeplinit rolul. Mi-au dat motiv ,in calitate de telespectator, sa prind antipatie asupra acelei bestii, sfasaiat de tragedia imaginii unei capre omorate. Bestiile de azi nu mai au suflet!
In continuare, omul cu maieu si sarm de cartof [sau sac de cartofi, daca va mangaie sufletul] primeste un telefon, si automat trebuie sa plece. E personaj AXN, deci il doare-n cot ca aia se roaga de el sa nu plece, e smecher, da din subrat si impute viata din orice bestie. Acum regizorul si-a intrat in actiune, are ambitie. Filmarea exterioara incepe cu chelia cartoforului [sunt genial ca si jocul de cuvinte] ,filmata de sus, apoi camera urmarindu-l [acusi ma asteptam sa apara agentul BCR, cu dosarul maiorului]. Dar el se opreste, simte monstrul. Orice om normal, cand se simte urmarit noaptea pe strada, se opreste in mijlocul strazii si incepe sa se smuceasca in stanga si dreapta cu o privire incruntata, sperand sa sperie eventualele pericole. Nu a avut noroc, pentru ca bliturile de paparazzi incepeau sa-l agreseze si sa-l dea cu capul de pereti. In aceste momente radeam in hohote, am prins doar esenta finalului. Aia in care se face ora 9! Sa inteleg ca a stat o ora in bar? Sau ca si-a luat-o timp de o ora [caz in care banuiesc ca producatorii/AXN au cenzurat momentele cand lumina ii invadau acea parte pentru prima oara]?
Noroc cu jumate din grila lui Discovery, cu 10% din DOCUMENTARELE National Geographic, stirile TVR, emisiunile unde apare Vali Stan si Mircea Badea. Ah, si meciurile de fotbal, dar si acolo se strecoara suficiente momente jenante. Ah, am uitat de reclamele de la KanalD, fac abdomen de la atata ras!
Coborasem jos si nu sus, ca sa mai trag o dusca de suc, si sa zic "somn usor" mamei mele. Televizorul era aprins pe AXN. AXN e un post tare interesant. Si tare discrepant. Avem Survivor, Race Around the World si Sliders [asta pana sa plece Profesorul si sa fie inlocuit de tzoapa aia prin sezonul 3...politica de producere vezi domne]. Dar in rest, adica 85% din spatiul de emisie e ocupat cu umplutura, filme date de n ori ,date de AXN de alte n ori, seriale redifuzate [ca si cele spuse mai inainte], un fel de ProTv cu texte penibile la reclamele pentru seriale [o mare performanta de altfel].
Ei bine, ce am vazut acum se incadreaza in tiparul de "serial AXN". Avem serial cu o brigada speciala care se lupta cu oameni supra-naturali. Sau impotriva, ca sa elimin dubiile. Oricum am da-o, intriga jenibila. Era inceputul episodului. Avem un barulet intr-un orasel frumusel, cu stradute cu pavatute si fara masinute. In bar 2 indivizi se lupta in darts, pe bere, ca 2 intelectuali [a se observa, unii sparg seminte si altii fac pariuri pe bere. Poate aici om gresi noi, rumanii!]. Pentru ca e "serial AXN', imediat ne dam seama ca tipul masiv, bine cladit, ras in cap, cu muschi de culturist si maieu stramt este unul din personajele principale ale serialului. Aproape ca salivam la vederea lui. Dar am fost impiedicat de urmatorul moment cinematic. Suna clopotul, si toti inchid geamurile barului. "De ce?" "E un monstru care omoara oameni intre orele 8 si 9" "Haide ma, glumiti!" "Prima care a murit a fost capra mea. Toti radeau, dar acum nimeni nu mai rade" In acest moment ,scenaristii si-au indeplinit rolul. Mi-au dat motiv ,in calitate de telespectator, sa prind antipatie asupra acelei bestii, sfasaiat de tragedia imaginii unei capre omorate. Bestiile de azi nu mai au suflet!
In continuare, omul cu maieu si sarm de cartof [sau sac de cartofi, daca va mangaie sufletul] primeste un telefon, si automat trebuie sa plece. E personaj AXN, deci il doare-n cot ca aia se roaga de el sa nu plece, e smecher, da din subrat si impute viata din orice bestie. Acum regizorul si-a intrat in actiune, are ambitie. Filmarea exterioara incepe cu chelia cartoforului [sunt genial ca si jocul de cuvinte] ,filmata de sus, apoi camera urmarindu-l [acusi ma asteptam sa apara agentul BCR, cu dosarul maiorului]. Dar el se opreste, simte monstrul. Orice om normal, cand se simte urmarit noaptea pe strada, se opreste in mijlocul strazii si incepe sa se smuceasca in stanga si dreapta cu o privire incruntata, sperand sa sperie eventualele pericole. Nu a avut noroc, pentru ca bliturile de paparazzi incepeau sa-l agreseze si sa-l dea cu capul de pereti. In aceste momente radeam in hohote, am prins doar esenta finalului. Aia in care se face ora 9! Sa inteleg ca a stat o ora in bar? Sau ca si-a luat-o timp de o ora [caz in care banuiesc ca producatorii/AXN au cenzurat momentele cand lumina ii invadau acea parte pentru prima oara]?
Noroc cu jumate din grila lui Discovery, cu 10% din DOCUMENTARELE National Geographic, stirile TVR, emisiunile unde apare Vali Stan si Mircea Badea. Ah, si meciurile de fotbal, dar si acolo se strecoara suficiente momente jenante. Ah, am uitat de reclamele de la KanalD, fac abdomen de la atata ras!
Saturday, February 2, 2008
Touching the void
La recomandarea Ioanei-care-nu-e-Jo am "cumparat" filmul acesta. Am vrut sa vad filmul saptamana trecuta, doar ca m-am trezit la jumate ca era corupt fisierul. Recumparare, grrrr....
Ioanei ii place muntele, iar acest film este un must-see pentru muntzomani. Dar asta nu inseamna ca doar ei au ce vedea in acest film. Este vorba despre o expeditie montana care a intrat in, pentru mine necunoscuta, legenda a alpinistilor din intreaga lume. In anii '80, 2 alpinisti britanici au pornit intr-o expeditie nemaincercata pana atunci: sa catere muntele Siula Grande din Peru. Un munte foarte abrupt, foarte periculos, mai ales datorita corniselor [bucati de gheata pe care se aseaza zapada, care gheata apropo sta peste marginea stancii...]. Urcarea a fost lejera, dar la coborare unul din cei 2 si-a rupt piciorul... In alte cazuri ar fi spoiler, dar modalitatea de prezentare a filmului ma scapa de "laude": filmul este despre intoarcerea celor 2 in lumea civilizata.
Filmul e unul de buget redus. Asta ca sa se inteleaga cat de surprins am fost cand am vazut calitatea filmarii, modul de prezentare tip documentar, cei 2 protagonisti reali care au rolul de naratori, alternand in functie de momentele prezentate pe sticla. Apropo de narari, foarte bine realizate, nici macar o clipa nu ti se creeaza impresia ca ar avea un morcov in fund, cum se intampla la multe din "documentarele" National Geographic [killer bears, anyone?]
Filmarile din avion cu peisaje montane sunt superbe, imaginile cu creste prin care trec norii mi-au lasat gura apa, iar coloana sonora a fost cum nici nu se poate mai potrivita. Si toate aceste lucruri fiind exact domeniile unde filmele cu buget redus au de suferit.
Daca stau sa ma gandesc, partea tehnica se lasa la final. In fine. Chiar daca stii ca amandoi vor supravietui, filmul reuseste sa te tina in tensiune "va reusi?". Aici e meritul regizorului. Care regizor a reusit sa imi creeze o surpriza placuta la final, filmul luand o intarsatura surprinzatoare ,placuta. A fost practic, motivul pentru care nu voi spune "film bun, dar usor plictisitor". Daca pana atunci ,filmul are o actiune lenta, cu nararea celor 2 in fundal, ultimele 10 minute sunt ca o gura de oxigen, un artificiu tehnico-artistic. In gluma ,as zice ca e refularea regizorului, care pana atunci a fost nevoit sa redea in stil documentar intamplarile celor 2, si de nervi, a dat cu pumnul in masa si a zis "daca nici aici nu fac nimic...". Rezultatul este, dupa cum v-ati dat seama probabil, bun. Si de efect. Judecand insa din punctul de vedere al celui care nu e interesat de partea alpinistica, prea tarziu,trebuia sa incerce asta cu vreo 10-20 de minute mai inainte, dar din nou, poate chiar nu avea cand.
Un film bun! 9,1/10. Captivant, interesant, si bine echilibrat. Nu casti, nu zvacnesti de frica sau tensiune, nu te enerveaza repetarea unor tehnici de filmare.
Ioanei ii place muntele, iar acest film este un must-see pentru muntzomani. Dar asta nu inseamna ca doar ei au ce vedea in acest film. Este vorba despre o expeditie montana care a intrat in, pentru mine necunoscuta, legenda a alpinistilor din intreaga lume. In anii '80, 2 alpinisti britanici au pornit intr-o expeditie nemaincercata pana atunci: sa catere muntele Siula Grande din Peru. Un munte foarte abrupt, foarte periculos, mai ales datorita corniselor [bucati de gheata pe care se aseaza zapada, care gheata apropo sta peste marginea stancii...]. Urcarea a fost lejera, dar la coborare unul din cei 2 si-a rupt piciorul... In alte cazuri ar fi spoiler, dar modalitatea de prezentare a filmului ma scapa de "laude": filmul este despre intoarcerea celor 2 in lumea civilizata.
Filmul e unul de buget redus. Asta ca sa se inteleaga cat de surprins am fost cand am vazut calitatea filmarii, modul de prezentare tip documentar, cei 2 protagonisti reali care au rolul de naratori, alternand in functie de momentele prezentate pe sticla. Apropo de narari, foarte bine realizate, nici macar o clipa nu ti se creeaza impresia ca ar avea un morcov in fund, cum se intampla la multe din "documentarele" National Geographic [killer bears, anyone?]
Filmarile din avion cu peisaje montane sunt superbe, imaginile cu creste prin care trec norii mi-au lasat gura apa, iar coloana sonora a fost cum nici nu se poate mai potrivita. Si toate aceste lucruri fiind exact domeniile unde filmele cu buget redus au de suferit.
Daca stau sa ma gandesc, partea tehnica se lasa la final. In fine. Chiar daca stii ca amandoi vor supravietui, filmul reuseste sa te tina in tensiune "va reusi?". Aici e meritul regizorului. Care regizor a reusit sa imi creeze o surpriza placuta la final, filmul luand o intarsatura surprinzatoare ,placuta. A fost practic, motivul pentru care nu voi spune "film bun, dar usor plictisitor". Daca pana atunci ,filmul are o actiune lenta, cu nararea celor 2 in fundal, ultimele 10 minute sunt ca o gura de oxigen, un artificiu tehnico-artistic. In gluma ,as zice ca e refularea regizorului, care pana atunci a fost nevoit sa redea in stil documentar intamplarile celor 2, si de nervi, a dat cu pumnul in masa si a zis "daca nici aici nu fac nimic...". Rezultatul este, dupa cum v-ati dat seama probabil, bun. Si de efect. Judecand insa din punctul de vedere al celui care nu e interesat de partea alpinistica, prea tarziu,trebuia sa incerce asta cu vreo 10-20 de minute mai inainte, dar din nou, poate chiar nu avea cand.
Un film bun! 9,1/10. Captivant, interesant, si bine echilibrat. Nu casti, nu zvacnesti de frica sau tensiune, nu te enerveaza repetarea unor tehnici de filmare.
Monday, January 28, 2008
Aniversare
Acum un an ma intorceam din prima excursie pe munte din viata mea. Cea mai frumoasa, indubitabil. A fost extraordinar, prima oara cand ma simteam optimist si cu o stare de bine. Prima oara dupa 6 ani cand m-am trezit odihnit dupa o noapte de dormit. Asta e cea mai tare, abia recent am sesizat ca ar putea exista o legatura intre starea mea de spirit si somnul de seara. Sa fiu obosit pentru ca sunt masochist?
Cand ma gandesc, Rodica a fost o surpriza pentru mine. Una a naibii de placuta as putea zice. Eu nu puteam concepe existenta unor persoane atat de calde la suflet. Persoana ei degaja caldura si simpatie, foarte rar sa vezi asa ceva, si ma consider norocos cu aceasta ocazie. Si am inceput sa vorbesc cu ea ,glume, discutii serioase, etc etc. Si ma simteam extraordinar. Da, si acum imi mai place de ea ,desi nu am mai schimbat o vorba de vreo 2 luni, si atunci dupa o pauza de alte 3-4 luni. In seara aceea, m-am dus la culcare cu o stare de extaz pe care daca as descri-o, as fi acuzat pe buna dreptate de entuziasmare excesiva. Si in tren am mai vorbit, iar apoi a venit gara. Prietenul care o astepta. Dintr-o data revenisem la starea cu care plecasem, daca nu chiar mai rau. Plecasem plin de nervi, m-am intors deprimat la maxim. A fost ingrozitor, nici nu am mai stat, in secunda 2 plecasem din gara, fara sa mai salut pe nimeni. Luni mai tarziu cand ii povesteam mamei mele de toata aceasta treaba, mi s-a relatat despre claritatea senzatiei pe care figura mea o transmitea in acel moment. Desi aveam o groaza de povestit, eram moracanos si vorbeam in 2 peri. La fel ca atunci cand am plecat, si la fel pentru urmatoarele 5 luni, cu unele variatiuni. De nervi.
Azi m-am trezit ca si cum ceva era neinregula. E prin ultimele zile de scoala ale semestrului. Aveam de luat primul pariu la fotbal castigat de mine ,30 de lei si 50 de bani, din care raman cu 11 lei, deoarece platesc biletul [nu mai aveam decat 20 de bani in pusculita] si cadoul pentru mama [pe care il platesc in ceva de genul "vezi ca i-am luat cadou si trebuie sa platesti", imprumutul la tatal meu devenind cam acelasi lucru: pumn in gura]. Aveam meditatii [iarasi am stat de la 1 la 5, nu ne mai putem opri din vorbit!]. Iar in acest moment, cand m-am uitat pe data, mi-am amintit instantaneu ce era neinregula.
Ioana-care-nu-e-Jo mi-a fost colega de generala, 8 ani. Am fost colegi de banca vreo 4 [sau 3, dar cine mai tine minte?]. Probabil ca am mai spus aceste lucruri. La fel ca si faptul ca a fost prima fata de care mi-a placut. Nu am avut curajul sa ii zic acest lucru. Am renuntat la gandul "o plac" prin clasa a 6-a, cand mi-am dat seama ca varsta mea implica si hormoni in exces, si cu ocazia asta mi-am bagat in cap ca trebuie sa am alte lucruri pe cap decat asa ceva. Apoi, mai mult sau mai putin la misto, am dat bomba ca mi-ar placea de o alta individa din clasa. Asta s-a intamplat pe la sfarsitul clasei a 6-a. Ma rog, concluzia este ca in a 8-a, mama mea a stat alaturi de mama Ioanei-care-nu-e-Jo [suntem si prieteni de familie, dupa 4 ani in aceeasi banca ar fi ciudat contrariul totusi] si de alte cateva mame, si mi-a povestit cum ca de exemplu ... Nu-i asa ca suan copilaresc? Mai trebuie sa pun floricele roz pe pagina asta! Offff! Revenind, ea m-ar fi placut si ea la randul ei, dar a fost descurajata de evenimentele pe care le-am enuntat mai sus [e unul singur, nu mai cautati]. Ma rog, si de momentele cand glumele mele o iau razna, dar aveam 13 ani, ce naiba!
Acestea fiind spuse ,cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mi se pare mai greu de abordat aceasta problema. In primul rand, incerc sa stabilesc cat de mult o plac. In acest moment imi pun intrebari legat de cat de normal sunt eu, dar nu conteaza asa mult! Nu sunt un guru, dar o persoana la care tii te face sa te simti bine, nu? Uite, aici o mare problema. Sunt momente in care vorbim putin, momente cand vorbim mult, si mereu intrebari despre cat de bine tin eu minte. E ca si cum as verifica pamantul de flori si imi fuge ghiveciul din mana! Apoi trebuie sa trasez tipul nostru de relatie in momentul acesta, pentru a-mi stii riscurile. Inca o data nenormal ,stiu. Firul in 4, alea alea. Ultima intrebare e, daca are rost ce fac. Daca o eventuala relatie nu ar putea exista din N motive? Daca ea ma mai percepe doar ca pe un bun prieten? Daca si cu parca/se plimbau intr-o barca...
Si promisesem ca voi incerca sa separ blogul asta de notiunea "Jurnal personal!" Nici macar o promisiune nu o pot tine!
Cand ma gandesc, Rodica a fost o surpriza pentru mine. Una a naibii de placuta as putea zice. Eu nu puteam concepe existenta unor persoane atat de calde la suflet. Persoana ei degaja caldura si simpatie, foarte rar sa vezi asa ceva, si ma consider norocos cu aceasta ocazie. Si am inceput sa vorbesc cu ea ,glume, discutii serioase, etc etc. Si ma simteam extraordinar. Da, si acum imi mai place de ea ,desi nu am mai schimbat o vorba de vreo 2 luni, si atunci dupa o pauza de alte 3-4 luni. In seara aceea, m-am dus la culcare cu o stare de extaz pe care daca as descri-o, as fi acuzat pe buna dreptate de entuziasmare excesiva. Si in tren am mai vorbit, iar apoi a venit gara. Prietenul care o astepta. Dintr-o data revenisem la starea cu care plecasem, daca nu chiar mai rau. Plecasem plin de nervi, m-am intors deprimat la maxim. A fost ingrozitor, nici nu am mai stat, in secunda 2 plecasem din gara, fara sa mai salut pe nimeni. Luni mai tarziu cand ii povesteam mamei mele de toata aceasta treaba, mi s-a relatat despre claritatea senzatiei pe care figura mea o transmitea in acel moment. Desi aveam o groaza de povestit, eram moracanos si vorbeam in 2 peri. La fel ca atunci cand am plecat, si la fel pentru urmatoarele 5 luni, cu unele variatiuni. De nervi.
Azi m-am trezit ca si cum ceva era neinregula. E prin ultimele zile de scoala ale semestrului. Aveam de luat primul pariu la fotbal castigat de mine ,30 de lei si 50 de bani, din care raman cu 11 lei, deoarece platesc biletul [nu mai aveam decat 20 de bani in pusculita] si cadoul pentru mama [pe care il platesc in ceva de genul "vezi ca i-am luat cadou si trebuie sa platesti", imprumutul la tatal meu devenind cam acelasi lucru: pumn in gura]. Aveam meditatii [iarasi am stat de la 1 la 5, nu ne mai putem opri din vorbit!]. Iar in acest moment, cand m-am uitat pe data, mi-am amintit instantaneu ce era neinregula.
Ioana-care-nu-e-Jo mi-a fost colega de generala, 8 ani. Am fost colegi de banca vreo 4 [sau 3, dar cine mai tine minte?]. Probabil ca am mai spus aceste lucruri. La fel ca si faptul ca a fost prima fata de care mi-a placut. Nu am avut curajul sa ii zic acest lucru. Am renuntat la gandul "o plac" prin clasa a 6-a, cand mi-am dat seama ca varsta mea implica si hormoni in exces, si cu ocazia asta mi-am bagat in cap ca trebuie sa am alte lucruri pe cap decat asa ceva. Apoi, mai mult sau mai putin la misto, am dat bomba ca mi-ar placea de o alta individa din clasa. Asta s-a intamplat pe la sfarsitul clasei a 6-a. Ma rog, concluzia este ca in a 8-a, mama mea a stat alaturi de mama Ioanei-care-nu-e-Jo [suntem si prieteni de familie, dupa 4 ani in aceeasi banca ar fi ciudat contrariul totusi] si de alte cateva mame, si mi-a povestit cum ca de exemplu ... Nu-i asa ca suan copilaresc? Mai trebuie sa pun floricele roz pe pagina asta! Offff! Revenind, ea m-ar fi placut si ea la randul ei, dar a fost descurajata de evenimentele pe care le-am enuntat mai sus [e unul singur, nu mai cautati]. Ma rog, si de momentele cand glumele mele o iau razna, dar aveam 13 ani, ce naiba!
Acestea fiind spuse ,cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mi se pare mai greu de abordat aceasta problema. In primul rand, incerc sa stabilesc cat de mult o plac. In acest moment imi pun intrebari legat de cat de normal sunt eu, dar nu conteaza asa mult! Nu sunt un guru, dar o persoana la care tii te face sa te simti bine, nu? Uite, aici o mare problema. Sunt momente in care vorbim putin, momente cand vorbim mult, si mereu intrebari despre cat de bine tin eu minte. E ca si cum as verifica pamantul de flori si imi fuge ghiveciul din mana! Apoi trebuie sa trasez tipul nostru de relatie in momentul acesta, pentru a-mi stii riscurile. Inca o data nenormal ,stiu. Firul in 4, alea alea. Ultima intrebare e, daca are rost ce fac. Daca o eventuala relatie nu ar putea exista din N motive? Daca ea ma mai percepe doar ca pe un bun prieten? Daca si cu parca/se plimbau intr-o barca...
Si promisesem ca voi incerca sa separ blogul asta de notiunea "Jurnal personal!" Nici macar o promisiune nu o pot tine!
Friday, January 18, 2008
Clima bizonica
Este absolut incredibil cat jeg poate sa adune zapada din aer. Zici ca mergi pe drumuri de tara, pline cu mocirla. Bocancii mei negri sunt albi din cauza sarii. E simpatic ca baietii destepti nu se indruam sa duca zapada in alta parte la 2 saptamani dupa ninsoare, dar se pare ca va trebui sa ma multumesc doar cu un traseu de 311 functional, nu? :D
Sunt absolut incredibil. Am Bac si eu ma fac ca ploua. Da, istoria pentru facultate o fac, matematica fac, dar la restul pauza. Adica la informatica si romana, ca engleza-sa fim seriosi! Nici istoria pentru Bac nu constituie o strofocare majora. Incep sa cred ca am un masochist in itneriorul meu. Preferam sa fie precum tricoul ala :in interiorul grasului asta e un suflet de lesbiana blonda. Mmmm. La mine nici macar prima parte nu se respecta. Sunt o insulta adusa grasilor care vor sa slabeasca. Cam dur, nu? Chiar imi pare rau de ei. Sunt grasi care nu se respecta si ii doare in cot ca vien macaraua sa ii scoata din casa, iar astia saracii incearca orice. Eu incerc orice sa ma ingras. 60 de kile inca e la "de indeplinit". Cred ca pot fi legat cu sfoara si inaltat in aer. Da, ca zmeul!
E incredibil de incredibila treaba aia. Aia cu "daca o placi, are prieten". Desigur, nu e la nivelul in care eu sunt la un pas sa incerc ceva [motivul "sunt un las" e unul important, dar majoritar e acel "timing" in care incerci sa nu te arunci ca berbecul]. Ca sa explic, aparent am norocul sa "imi fie simpatice" doar fete care se dovedesc a avea prieten. Da, sunt foarte icnantat ca am gusturi bune! Ioana-care-nu-e-Jo tot e in gandurile mele ["planurile" ar fi sunat precum ce spune un vanator de trofee]. Intervine clasicul "sunt un las", cuplat [ironic termen] cu frica ca o incercare in acest sens sa se incheie oricum dar nu bine. Lasand la o parte ca acum 2 zile toata ziua ,fara vreun motiv anume, stateam pe cuie ca "aoleu, daca are prieten?"... Citesc ce scriu aici si imi amintesc de commentul Simonei pe blogul vechi, in care imi spunea ca de fapt nu imi place de nici una. Si cred ca are dreptate. Incep acum sa-mi pun intrebarea daca ar fi mai bien sa incerc sa imi scot complet din minte ideea de "prietena" [repet la infinit ideea ca trebuie gasit un termen care sa nu reprezinte vreo 3-4 tipuri de relatie] ,sau sa incerc ceva. Prima varianta reusisem pana acum un an cand se stie ce s-a intamplat.
E incredibil ca acest clip este realizat de Roton! Mai putin incredibila partea in care inclusiv paginea mea de hi5 a fost impodobita cu el! :))
Apropo de incredibil... Remember?
Pacat ca nu mai e versiunea aia cu Dacia [singura vazuta la vremea respectiva, acum vad ca sunt cu zecile].
E incredibil cum mi-a pierit cheful sa mai scriu ceva, ca si cum nu as mai avea idei, desi acum 10 minute scriam de nebun.
Sunt absolut incredibil. Am Bac si eu ma fac ca ploua. Da, istoria pentru facultate o fac, matematica fac, dar la restul pauza. Adica la informatica si romana, ca engleza-sa fim seriosi! Nici istoria pentru Bac nu constituie o strofocare majora. Incep sa cred ca am un masochist in itneriorul meu. Preferam sa fie precum tricoul ala :in interiorul grasului asta e un suflet de lesbiana blonda. Mmmm. La mine nici macar prima parte nu se respecta. Sunt o insulta adusa grasilor care vor sa slabeasca. Cam dur, nu? Chiar imi pare rau de ei. Sunt grasi care nu se respecta si ii doare in cot ca vien macaraua sa ii scoata din casa, iar astia saracii incearca orice. Eu incerc orice sa ma ingras. 60 de kile inca e la "de indeplinit". Cred ca pot fi legat cu sfoara si inaltat in aer. Da, ca zmeul!
E incredibil de incredibila treaba aia. Aia cu "daca o placi, are prieten". Desigur, nu e la nivelul in care eu sunt la un pas sa incerc ceva [motivul "sunt un las" e unul important, dar majoritar e acel "timing" in care incerci sa nu te arunci ca berbecul]. Ca sa explic, aparent am norocul sa "imi fie simpatice" doar fete care se dovedesc a avea prieten. Da, sunt foarte icnantat ca am gusturi bune! Ioana-care-nu-e-Jo tot e in gandurile mele ["planurile" ar fi sunat precum ce spune un vanator de trofee]. Intervine clasicul "sunt un las", cuplat [ironic termen] cu frica ca o incercare in acest sens sa se incheie oricum dar nu bine. Lasand la o parte ca acum 2 zile toata ziua ,fara vreun motiv anume, stateam pe cuie ca "aoleu, daca are prieten?"... Citesc ce scriu aici si imi amintesc de commentul Simonei pe blogul vechi, in care imi spunea ca de fapt nu imi place de nici una. Si cred ca are dreptate. Incep acum sa-mi pun intrebarea daca ar fi mai bien sa incerc sa imi scot complet din minte ideea de "prietena" [repet la infinit ideea ca trebuie gasit un termen care sa nu reprezinte vreo 3-4 tipuri de relatie] ,sau sa incerc ceva. Prima varianta reusisem pana acum un an cand se stie ce s-a intamplat.
E incredibil ca acest clip este realizat de Roton! Mai putin incredibila partea in care inclusiv paginea mea de hi5 a fost impodobita cu el! :))
Apropo de incredibil... Remember?
Pacat ca nu mai e versiunea aia cu Dacia [singura vazuta la vremea respectiva, acum vad ca sunt cu zecile].
E incredibil cum mi-a pierit cheful sa mai scriu ceva, ca si cum nu as mai avea idei, desi acum 10 minute scriam de nebun.
Wednesday, January 9, 2008
Saturday, January 5, 2008
Culmea
Nu culmea montana, ci culmea nedreptatii. Nu va impacientati, nu eu sunt subiectul nedreptatii. Azi mi-am luat placa de baza si procesor, iar asta implica automat o reinstalare de Windows. Windows sucks, am 5 (!!!) foldere diferite la "Documents and settings", fiecare cu bucatele pe care le folosesc. Una are desktopul, alta are salvarile la diverse jocuri.... un haos mare si inutil! Ei bine, de vreo 2 ore am frunzarit prin calculator sa strang absolut tot ce am nevoie la o reinstalare de sistem, kituri, programe vitale, etc, si m-am convins si mai bien de cat de varza e Windows, desi stiam asta deja. Tin minte ca acum vreun an am inceput sa sterg fisierele temporare de prin recent numitul folder, asta deoarece nu aveam programul care sa faca asta in locul meu. Cred ca am eliberat cu ocazia aia vreo 4 gigabiti de fisiere care mai de care mai inutile, mici, alambicate, fara un scop precis. A, ba da, cu scopul de a-mi nenoroci hardul. Bun TuneUp Utilities asta! :D
Dar stai asa ,unde e nedreptatea? Ca domnul Bill isi bate joc de noi in timp ce ii piratam produsul? Asta indiferent daca chiar il piratam sau nu? Neah! Alta e faza. Am frunzarit prin hardul vechi. Am acolo niste foldere aranjate destul de prost. Adica am operat mai multe proiecte de structurare a fisierelor, fara sa curat schemele anterioare. Si a iesit un haos. Acum e frumos. Dar am dat peste ceva itneresant, peste care era sa dau Shift-Delete ca bou'! Erau lucrurile luate de pe CD-ul profesoarei de info de anul trecut, care i-l daduse lui Alexandru ca sa si-l instaleze, dar el a venit la mine acasa si ne-am facut proiectul, adica l-a facut el....se mai intelege? Eh, ideea e ca nu am dat DOAR de kit-ul de instalare a lui C++. O nu! Am dat peste munti de teorie. Da, tot ce-mi trebuie pentru Bac! Am ras isteric, si apoi m-a lovit: Dar altii se chinuie sa isi scoata material, iar eu nici macar nu m-am straduit sa caut material de studiu. E cam urat sa fii in partea pozitiva a lantului trofic. Si ciudat.
Cand m-am dus azi-dimineata sa-mi iau respetivele achizitii, mi-am reamintit de placerea de a merge cu un metrou. Modelul vechi. Da, e plin de grafitti-uri neaspectuoase, asta e daca nu si le-au pazit noaptea! [Doamne ,ce aiurea suna!] Ma refer la zgomotul cauzat de mers. Un zgomot care forteaza cersetorii sa aiba corzi vocale care le-ar permite o cariera muzicala de succes. Un zgomot care iti inunda urechile. Nu e deranjant. Da, te cam dor uneori urechile, dar tot nu deranjeaza. Fiecare sunet il asociem cu ceva, e un proces simplu de indexare a informatiei. Cam ce face un procesor bun ca sa nu te plictisesti, rulezi un program, il inchizi, iar peste 1 minut rerulezi programul, beneficiind de o viteza de procesare crescuta. Ce-i drept procesorul are memorie scurta, dar foarte utila aditia asta. Mai ales la jocuri. Revenind, sunetul metroului ala vechi mergand pe sine il asociez mereu cu o stare de nebunie elevata, combinata cu o doza moderata de furie [ah ce mariaj lexical am facut!], la care se adauga o portie de determinare. Sa tot stau sa ascult sunetul metroului, dar nu stiu cat de intreg la mine voi iesi dupa cateva ore de zgomot infernal!
Acum vreo 6 ore vroiam sa scriu un post despre aceeasi achizitie, despre acelasi drum cu metroul. Nu l-as fi scris la fel. M-as fi plictisit de moarte, nu mi-ar fi placut. Acum insa ma simt surprinzator de bine din cauza fazei cu materialul de C++, care mi se pare incredibila. Nu am fost de partea asta a baricadei de ceva vreme , cand venea vorba de lucruri mai importante. Nu ma imbat cu apa rece [sau cel putin icnerc sa rezist tentatiei de a o face], dar tot ma simt bine! Ce-i drept ma simt un pic prost pentru aceia care inca isi cauta material ca disperatii pentru ca CHIAR ii intereseaza. Un exemplu e Anca, ea CHIAR da la facultatea de informatica. Dat mesaj pe messenger despre descoperire.
Ah ce nedrept! Vroiam sa pozez zapada ce statea agatata de acoperisul vecinilor, si care avea niste cute precum niste vene de-a lungul stratului alb. And battery dead! Crap! Apropo, e bine sa observ ca nu ma apuca scrieri de genul "as fi dat faza de azi pe altceva..." , unde "..." au rol de a face aluzie la subiecte plangacioase. Bai ce varza e Windows-ul!
Dar stai asa ,unde e nedreptatea? Ca domnul Bill isi bate joc de noi in timp ce ii piratam produsul? Asta indiferent daca chiar il piratam sau nu? Neah! Alta e faza. Am frunzarit prin hardul vechi. Am acolo niste foldere aranjate destul de prost. Adica am operat mai multe proiecte de structurare a fisierelor, fara sa curat schemele anterioare. Si a iesit un haos. Acum e frumos. Dar am dat peste ceva itneresant, peste care era sa dau Shift-Delete ca bou'! Erau lucrurile luate de pe CD-ul profesoarei de info de anul trecut, care i-l daduse lui Alexandru ca sa si-l instaleze, dar el a venit la mine acasa si ne-am facut proiectul, adica l-a facut el....se mai intelege? Eh, ideea e ca nu am dat DOAR de kit-ul de instalare a lui C++. O nu! Am dat peste munti de teorie. Da, tot ce-mi trebuie pentru Bac! Am ras isteric, si apoi m-a lovit: Dar altii se chinuie sa isi scoata material, iar eu nici macar nu m-am straduit sa caut material de studiu. E cam urat sa fii in partea pozitiva a lantului trofic. Si ciudat.
Cand m-am dus azi-dimineata sa-mi iau respetivele achizitii, mi-am reamintit de placerea de a merge cu un metrou. Modelul vechi. Da, e plin de grafitti-uri neaspectuoase, asta e daca nu si le-au pazit noaptea! [Doamne ,ce aiurea suna!] Ma refer la zgomotul cauzat de mers. Un zgomot care forteaza cersetorii sa aiba corzi vocale care le-ar permite o cariera muzicala de succes. Un zgomot care iti inunda urechile. Nu e deranjant. Da, te cam dor uneori urechile, dar tot nu deranjeaza. Fiecare sunet il asociem cu ceva, e un proces simplu de indexare a informatiei. Cam ce face un procesor bun ca sa nu te plictisesti, rulezi un program, il inchizi, iar peste 1 minut rerulezi programul, beneficiind de o viteza de procesare crescuta. Ce-i drept procesorul are memorie scurta, dar foarte utila aditia asta. Mai ales la jocuri. Revenind, sunetul metroului ala vechi mergand pe sine il asociez mereu cu o stare de nebunie elevata, combinata cu o doza moderata de furie [ah ce mariaj lexical am facut!], la care se adauga o portie de determinare. Sa tot stau sa ascult sunetul metroului, dar nu stiu cat de intreg la mine voi iesi dupa cateva ore de zgomot infernal!
Acum vreo 6 ore vroiam sa scriu un post despre aceeasi achizitie, despre acelasi drum cu metroul. Nu l-as fi scris la fel. M-as fi plictisit de moarte, nu mi-ar fi placut. Acum insa ma simt surprinzator de bine din cauza fazei cu materialul de C++, care mi se pare incredibila. Nu am fost de partea asta a baricadei de ceva vreme , cand venea vorba de lucruri mai importante. Nu ma imbat cu apa rece [sau cel putin icnerc sa rezist tentatiei de a o face], dar tot ma simt bine! Ce-i drept ma simt un pic prost pentru aceia care inca isi cauta material ca disperatii pentru ca CHIAR ii intereseaza. Un exemplu e Anca, ea CHIAR da la facultatea de informatica. Dat mesaj pe messenger despre descoperire.
Ah ce nedrept! Vroiam sa pozez zapada ce statea agatata de acoperisul vecinilor, si care avea niste cute precum niste vene de-a lungul stratului alb. And battery dead! Crap! Apropo, e bine sa observ ca nu ma apuca scrieri de genul "as fi dat faza de azi pe altceva..." , unde "..." au rol de a face aluzie la subiecte plangacioase. Bai ce varza e Windows-ul!
Subscribe to:
Posts (Atom)