...la care am dormit. Nu m-a interesat, nu m-am dus. Nu stiu de ce m-a luat asa de brusc dorinta de a nu ma duce nici la ultimul clopotel, si nici la premiere, dar stiu ,intr-o anumita masura, de ce nu am vrut sa ma duc. Eu nu cred in cliseele cu "anii de liceu sunt cei mai frumosi ani", mi se pare o minciuna gogonata. A, ca poti face petreceri in sir, fara sa fie o problema sa stai pana noaptea tarziu in fiecare weekend, asta e adevarat pana intr-un punct. Dar la facultate deja ai o personalitate formata (nu de diriginti care isi aroga acest merit, si nici de liceu), esti in perioada maxima de dezvoltare intelectual-profesionala, si atunci stii mult mai bine ce iti doresti de la tine. Si asta include si metode de a te simti bine. Da, vor fi examene, sesiuni si daca ai ghionion, restante. Dar pentru asta te-ai dus la facultate, nu ca sa-ti pierzi vremea fara un scop, iar daca iti pierzi vremea fara sens, ar trebui sa te intrebi daca vrei cu adevarat sa faci o facultate.
Poate ca motivul pentru care sunt asa de radical legat de absolvire e si colectivul clasei din care am facut parte. Am ajuns in stadiul in care sa ii ignor complet ,sau mai sincer spus, aproape complet. Sau o fi din cauza senzatiei ca am dat bani degeaba pentru un banchet la care nu am simtit nimic deosebit, decat admiratia pentru Casa Centrala a Armatei. Frumoasa cladire!
Nu o sa-mi fie dor de anii de liceu, pentru ca eu nu ma voi desparti de mine. Eu sunt singura realizare a "anilor de liceu", si numai eu! Narcisit, nu?
No comments:
Post a Comment