New Hill

Intr-o saptamana incepe o noua parte din viata mea. Deja suna de parca imi pun toate sperantele in aceasta perioada, si nu as fi departe de adevar. Sunt acei ani care vor trasa liniile viitorului meu, mult mai mult decat ar face-o liceul dupa sistem romanesc.
Pentru primul an scopul meu este clar cel de a scapa de taxa, nu mi-ar conveni sa mai platesc inca 22 de bulioane. Nu o sa fie greu, considerand ca si asa vor ramane restantieri plus cei care nu vor mai dori sa continue dupa anul I. Asa se intampla la toate facultatile, iar acum sunt multi habarnisti la facultatea de Istorie, sa fim seriosi. Totusi nu cred ca exista 3000 de oameni interesati de istorie care sa fie absolventi de Bac anul acesta, am si eu o limita a intelegerii.
Pe viitor, vreau sa ajung cat se poate de sus: licenta, master, doctorat, cu cat mai in strainatate ,cu atat mai bine. Asa cum am mai spus, mentalitatea multor oameni din Romania va impiedica dezvoltarea. Si asa va fi multa vreme de acum incolo, iar eu nu sunt atat de puternic. Nu pot sa ma lupt cu lipsa de educatie si cu mentalitati marete de genul "sa moara capra vecinului" sau "sunt jmeker, nu ma poti atinge cu degetul". Imi pare rau, chiar as fi dorit sa raman aici ca sa asist si sa contribui la dezvoltarea acestui tinut de lume, dar nu pot trage de unul singur. Si nu am calitatile de a mobiliza pe ceilalti. Sunt sincer cu mine.
Raman la parerea ca mai bine sa nu ma gandesc la ideea de prietena, pur si simplu nu mi-e sa pot sau sa am norocul pentru asa ceva. Daca se va intampla, nu va fi din cauza ca as fi alergat eu dupa acest lucru. Da, inca mai ma roade treaba cu Ioana, e dureros sa iti dai seama ca atatia ani de procese de constiinta au fost eronate, adica degeaba. Si daca pornesti de al premise gresite, ajungi la concluzii gresite, inacceptabil pentru un obsedat de gandire ca mine. Dar nici nu neg ca mi-ar fi placut sa se termine cu bine povestea. Acum ma gandesc ca am avut noroc sa mi se faca terci intestinele atunci cand eram pregatit sa-i spun, nu vreau sa ma gandesc ce faceam la Bac cu o stare de spirit in tufe. I-am pastrat poza de pe Flickr, si acolo va ramane. Ma mai uit, inghit un nod, si trec mai departe. Inca mai sper, dar mai mult in spiritul inertiei, si asta va muri.
De vreo 3 saptamani m-am culcat aproape numai la ora 4 noaptea. Si am iesit afara mai des decat am facut-o in cei 4 ani de liceu. Sau comparabil. In orice caz, mult mai des decat sunt obisnuit. Am vazut soarele, era minunat! :) E usor ciudata senzatia, mai ales ca partea comoda din mine ma indeamna sa raman in casa. Rutina e cea mai usor de intretinut stare, iar daca e mesterita cu cap, poate fi o adevarata placere. Nu exagerez, totul in viata mea este aranjat pentru accesibilitate cat mai mare, sa fie totul "in my reach" si usor de folosit. Inclusiv biroul, care atunci cand l-am trasat ca organizare, era aranjat pentru nevoile mele. Acum simt nevoia sa fac o rearanjare, mai eliberez si spatiu cu ocazia asta. O alta senzatie ciudata este aceea in care ma simt ca un aparat de procesare ,simt ca gandesc si analizez prea mult pentru un om normal. Cred ca uneori sunt vizibil fazed out, ignorand pe cei din jurul meu. Uneori ma simt ca si cum as masura oamenii ca pe niste numere, nu ca pe niste fiinte. I'm a very selfish, self-absorbed man.
Plastica exprimare, se vede ca nu mai am acea stare de acum mai mult timp, cand scriam cu alt spirit parca. Devin inuman? Probabil ca nu ma intereseaza raspunsul, as vrea ca totul sa mearga cum vreau eu. Si cat de mult de munca e pana acolo...