Imi respect promisiunea.
Acel moment a fost complet nou, naucitor daca e sa fiu un pic teatral. Pentru mine, ideea de club era, si este intr-o anumita masura, o experienta ciudata. Ca si cum ai lua un african si l-ai duce pe un aeroport din Londra. Pastram proportiile, of course.
In seara aia ce am facut...un pic de misto, foarte putin dans, putina discutie. De dansat nu am dansat din simplul motiv ca eu nu mai facusem niciodata asa ceva, si mi-era teama de mistourile colegilor. Am avut parte suficient, eram vraiste in acel moment al vietii mele, am mai spus-o.
Din aceasta zi am capatat fobia de dans [Danso-fobie?], lucru de care pot scapa si acum destul de greu, dar sunt progrese. Cum am capatat fobia pot rezuma: am cazut de fraier. Imi pare rau, oricat de mult as vrea sa spun, si acum mi-e ingrozitor de rusine! Au trecut mai bine de 3 ani jumate, si la fel de idiot ma simt! In orice caz, la ziua Andreei am reusit sa scap de aceasta problema printr-un siretlic: abureala. Da, da, ati citit bine, mi-am mintit mintea ,facand-o sa creada ca nu e nimeni in incapere. Mai am timp sa perfectionez tehnica asta, pentru ca acum nu ma tine foarte mult. Slava Domnului ca am si atata!
Dupa acel moment al serii, am ramas destul de....dornic de a nu mai face nimic. M-am retras intr-un colt si m-am cufundat in gandurile mele. Ironic,nu? Banchetul de a 8-a, iar eu pur si simplu nu faceam nimic. Insa s-a intamplat ceva care mi-a schimbat radical conceptiile. Da, am zis de lap-dance atat de des. La mine in clasa erau multe fete frumoase. Mai multe decat in liceu, asta o spun si acum.Desigur ,ma refer la fete cum aratau atunci, si cele din clasa mea de acum, zic mai incolo de ce.
Duap cum spuneam, m-am trezit dintr-o data cu aceasta fatuca in fata mea. O chema Lavinia. Era cea mai scunda din clasa si arata foarte bine. Momentul asta m-a luat prin surprindere totalmente. Mai ales cans se incepea cu scosul hainelor de pe mine! M-am oprit cand mi-am dat seama ca sub pantaloni se afla niste chilotei cu inimioare (alte valuri de mistouri) si ,mai de bun simt, ca raman fara haine pe mine! Dupa aceea m-am reimbracat, dar momentele acelea au fost inspaimantatoare pentru mine. Totul, de la partea cu dezbracatul pana la contactul fizic!
Vara ce a urmat a fost ingrozitoare pentru mine, deoarece mintea mi-o luase razna, ca oricarui pubertin. Insa Laviniei am motiv sa-i multumesc. Mi-am dat seama atunci ca trebuie sa ies de sub influenta propriei mame. Inca sunt sub influenta ei, dar nu se poate compara cu ce era atunci. Probabil ca faza asta este singa amintire placuta pe care o am din generala.
Am revazut-o pe Lavinia acum vreo luna si jumatate, prin pura coincidenta. Am trecut pe langa Hasdeu, initial vazusem alta fosta colega, iar apoi a aparut si ea. I-am dat id-ul ei de mess. Nici acum nu mi-a dat add. Asta conteaza mai putin, mi-am facut hatarul de a o vedea dupa atata vreme. Nici macar la fel de frumoasa nu mi-a mai parut.
M-a ajutat foarte mult momentul ala, sincer!
In seara aia ce am facut...un pic de misto, foarte putin dans, putina discutie. De dansat nu am dansat din simplul motiv ca eu nu mai facusem niciodata asa ceva, si mi-era teama de mistourile colegilor. Am avut parte suficient, eram vraiste in acel moment al vietii mele, am mai spus-o.
Din aceasta zi am capatat fobia de dans [Danso-fobie?], lucru de care pot scapa si acum destul de greu, dar sunt progrese. Cum am capatat fobia pot rezuma: am cazut de fraier. Imi pare rau, oricat de mult as vrea sa spun, si acum mi-e ingrozitor de rusine! Au trecut mai bine de 3 ani jumate, si la fel de idiot ma simt! In orice caz, la ziua Andreei am reusit sa scap de aceasta problema printr-un siretlic: abureala. Da, da, ati citit bine, mi-am mintit mintea ,facand-o sa creada ca nu e nimeni in incapere. Mai am timp sa perfectionez tehnica asta, pentru ca acum nu ma tine foarte mult. Slava Domnului ca am si atata!
Dupa acel moment al serii, am ramas destul de....dornic de a nu mai face nimic. M-am retras intr-un colt si m-am cufundat in gandurile mele. Ironic,nu? Banchetul de a 8-a, iar eu pur si simplu nu faceam nimic. Insa s-a intamplat ceva care mi-a schimbat radical conceptiile. Da, am zis de lap-dance atat de des. La mine in clasa erau multe fete frumoase. Mai multe decat in liceu, asta o spun si acum.Desigur ,ma refer la fete cum aratau atunci, si cele din clasa mea de acum, zic mai incolo de ce.
Duap cum spuneam, m-am trezit dintr-o data cu aceasta fatuca in fata mea. O chema Lavinia. Era cea mai scunda din clasa si arata foarte bine. Momentul asta m-a luat prin surprindere totalmente. Mai ales cans se incepea cu scosul hainelor de pe mine! M-am oprit cand mi-am dat seama ca sub pantaloni se afla niste chilotei cu inimioare (alte valuri de mistouri) si ,mai de bun simt, ca raman fara haine pe mine! Dupa aceea m-am reimbracat, dar momentele acelea au fost inspaimantatoare pentru mine. Totul, de la partea cu dezbracatul pana la contactul fizic!
Vara ce a urmat a fost ingrozitoare pentru mine, deoarece mintea mi-o luase razna, ca oricarui pubertin. Insa Laviniei am motiv sa-i multumesc. Mi-am dat seama atunci ca trebuie sa ies de sub influenta propriei mame. Inca sunt sub influenta ei, dar nu se poate compara cu ce era atunci. Probabil ca faza asta este singa amintire placuta pe care o am din generala.
Am revazut-o pe Lavinia acum vreo luna si jumatate, prin pura coincidenta. Am trecut pe langa Hasdeu, initial vazusem alta fosta colega, iar apoi a aparut si ea. I-am dat id-ul ei de mess. Nici acum nu mi-a dat add. Asta conteaza mai putin, mi-am facut hatarul de a o vedea dupa atata vreme. Nici macar la fel de frumoasa nu mi-a mai parut.
M-a ajutat foarte mult momentul ala, sincer!
No comments:
Post a Comment