Sunday, December 2, 2007

Sin City

Nu mai dau link pe imdb, nu cred ca mai are importanta. Sau poate ca da [LINK]. Nu ma voi da rotund spunand ca e "bazat pe benzile desenate ale lui Frank Miller", pentru ca sunt total paralel cu acest individ. Stiu doar ca el mai facuse benzi cu "300", un film pe care l-am tavalit cu placere. "Sin City" nu e un film prost. Deloc prost chiar.
Originalitatea sa consta in folosirea de imagini supra-expuse combinate cu un efect de alb-negru, din care se filtreaza, ocazional, niste culori. Acest lucru creaza impresia de "film noir", o atmosfera intunecata pe tot parcursul filmului. De fapt imi aminteste de jocurile "Max Payne", in care personajul isi avea momentele intime cu gandurile sale reprezentate prin benzi desenate, alb-negru, desenate in stil...eh, stilul ala care manipuleaza formele pentru a crea o stare aleasa arbitrar de artist :D De altfel, modul in care monologurile personajelor din film sunt realizate aduc aminte de acelasi joc, doar ca au un plus de savoare.
Avem 3 personaje principale. Bruce Willis e un politist care e gata sa se pensioneze, dar se avanta intr-un ultim caz, in care trebuie sa salveze o fetita din mainile unui pedofil criminal. Mickey Rourke e un golan care doreste sa razbune moartea singurei femei care s-a comportat frumos cu el (the guy was BUTT ugly!). Clive Owen se ia de un individ care ii ameninta prietena (Benicio Del Torro e individul in cauza).
Daca ar fi sa spun cate ceva depre fiecare personaj, Rourke mi-a placut cel mai mult, genul de personaj care rupe totul in bataie ,avand un bagaj consistent de determinare cumulat cu forta fizica si o inteligenta ascutita. Si un sarcasm pe gustul meu! Individul asta este si unul sensibil, surprinzator, un fel de cavaler. Dar este si un sadic, scenele de tortura fiind dese in timpul povestii sale.
Bruce WIllis este un personaj stereotipic: politistul corect, care isi face datoria, care are de-a face cu coruptie la nivel inalt. Onestitatea este prioritara pentru el, acceptand sa indure ani de chinuri pentru a proteja acea fetita pe care o salvase. Scena sa finala este o chintesenta a sa, aratand faptul ca el este un personaj cerebral, care e dispus sa sacrifice orice pentru apararea celor dragi lui.
Clive Owen reprezitna ,dupa parerea mea, cel mai slab personaj din acest film. Sau poate zic asta din cauza impresiei de fortare a lui Clive ca sa para dur. El lupta din motive pur egoiste, nu se gandeste la binele altora sau la un bine general, el vrea doar sa protejeze ce-l intereseaza, fiind un pragmatic.

Filmul nu trebuie luat la propriu, deoarece multe scene sunt clar trase de par. E amuzant ce voi spune acum, dar o voi spune. In acest film, de cateva ori apar momente in care explozii de grenada nu fac rau personajului principal, oricat de mult l-ar arunca, spre deosebire de alte personaje care sunt omorate de aceleasi tipuri de explozii. Nu e ca in scenele din Rambo, in care eroul nu patea nimic, aici se vrea evidentiat ..."forta" eroului. Ghilimelele au o cauza. Consider ca o lupta cu arme de foc nu mai tine de calitati individuale ale celor implicati, de aptitudinile lor. Nu, intr-o lupta moderna, cel care are avantajul tactic ,are victoria in buzunar. Desigur, calitatile individuale contribuie serios la acet "avantaj tactic" ,dar nu decisiv. Ca sa nu o mai lugnesc, personajele principale sunt mai rezistente in film pentru a arata determinarea lor. Acelasi lucru pot spuen si depre scenele foarte rapide de actiune, cand adversarii sunt omorati din 2 focuri de arma, lucru care mie imi place: elimina scenele lungi si plictisitoare de actiune.
Da ,filmul e destul de violent (foarte ,sa fim sinceri). Poate sunt eu diliu, dar vad violenta din filmul asta ca un fel de exprimare a trairilor personajelor. 8,8/10

P.S.: rectific nota pentru Vanilla Sky. 8,8 e prea mult, finalul acela chiar omoara filmul. asa ca Vanilla Sky are doar 7,9 din partea mea

No comments: