Looking

De obicei cand imi aduc aminte de lucruri profunde legate de trecut, procesul de amintire este dureros pentru mine. De data asta nu a fost, mi-am amintit sambata seara de prima ...petrecere la care am fost.
Banchetul de a 8-a! In momentul acela, eram varza, eram bataia de joc a unui grup din clasa, profesorul de matematica ma luase la tinta, increderea in sine era dezastroasa, iar parerea despre mine se rezuma la zero. La astea se adaugau clasicele, si deja lait-motivele ganduri legate de lipsa de prieteni cu care sa ma distrez/pierd vremea, gand care era adus de vederea altor copii de varsta mea, sau mai mici decat mine. Si acum cand vad copii in parcuri jucandu-se ,ma trece o durere sufleteasca, eu nu am avut asa ceva. Asta a fost sa fie pana la urma...
Hmpf! Cand aud "asa a fost sa fie", automat ma gandesc la ascunderea propriilor limitari in spatele "sortii", chestia aia care unii cred ca le aduce totul, de la fericire pana la ultima moneda din buzunar. Sa fim seriosi, daca soarta a ales sa am copilaria pe care am avut-o, a fost pentru ca am meritat-o! Da, nu vorbeam, mare partener de joaca as fi fost, dar tot ce primesti e pentru ca o meriti, fie ca ai facut ceva sau vei face ceva care iti aduce "bad karma". Daca iti bati joc de cineva, atunci sa fii sigur ca vei primi drept rasplata ceva inzecit!
Lasam auto-atacurile lamentabile si revenim la ce conteaza. Eu! :D In acea perioada, daca ma faceai tampti, reactia mea ar fi fost ...nu violenta, nici macar vizibila. As fi suferit in interior incredibil de mult. Si acum sunt afectat de remarci negative, dar mai fac discernamant. Atunci nu faceam! De fapt, ce s-o mai lungesc atat, eram o epava!
Banchetul ala a fost prima ocazie cand am imbracat pantaloni, sacou, cravata si pantofi (pantofi am mai purtat, ca nu eram descult :P ). Eram incantat, deoarece stiam ca a purta costum este o ocazie speciala, un gest de eleganta. Mi s-a spus ca mi-ar sta bine in costum, dar ,ca o reminiscenta, nu am incredere in aceste lucruri, in plus neavand incredere in lookul meu (nu vanez complimente care ar avea intentia sa imi atinga vreun scop diabolic de atrage admiratia altora pentru falsa mea modestie!). Cand am ajuns la locul de intalnire, de unde aveam sa mergem inspre club, aveam mainile fleasca de transpiratie. Dintr-un motiv sau altul, desi stiu ca admiratia altora nu este un ideal onorabil, ideea acestui lucru imi starneste emotiile. Am un pretext pentru acea perioada, un om vai de capul lui isi numeste primul copil dupa numele celui care l-a laudat :D
Am fost coleg cu fiul lui Nicu Gheara, asa ca nu e o surpriza faptul ca am facut banchetul in defunctul Space, club de-al lui. Un local cu multe animatoare, multe lumini intermitente (le urasc!), si... energie negativa? Poate am venit cu idei preconcepute, dar locul acela mi-a facut capul sa bazaie toata seara......[...]


Am taiat restul serii, pentru ca nu de asta am inceput sa scriu. Altadata promit ca voi povesti tot ce e de povestit. Dupa sambata seara mi-am amintit, nu cu durere, ci cu inseraritate (nu cautati prin dex, cuvantul asta nu exista, am trantit niste amestecaturi ,ca sa obtin un ghiveci menit sa inlocuiasca plictisitoarea "sentiment neutru"! ) de acea seara, si de evenimentele ce au precedat-o. Asa ca acum ,dupa cum am mai spus-o cu o alta ocazie, mi-am vazut viata dintr-un alt unghi.
Suna ciudat cand o spun, dar fiecare eveniment mai deosebit reflecta personalitatea individului, prin reactiile sale. Prin "deosebit", ma refer la evenimente care nu se intampla decat rar sau deloc. Asa ca "petrecere" ,intra lejer la categoria "deosebit". Cand un om se duce la piata, se comporta dupa un tipar, invatat de la altcineva. La piata te comporti altfel decat intr-un muzeu, sau intr-o scoala. Nu are legatura cu regulile diferite, ci cu modul in care mintile noastre au perceput acea ambianta. La piata se accepta sa impingi si sa dai din coate, intr-un muzeu e normal sa vorbesti in soapta, la scoala e logic sa faci pe smecherul (e discutabil asta). La piata dai din coate, dar in orice alt context nu faci acel lucru, decat atunci cand e necesar (3-1-1 anyone?). De ce? Pentru ca asa ne-am invatat, nu sesizam ca de fapt viata nu e o succesiune modualra de evenimente si contexte, ci un sireag de evenimente interconectate logic.
Cand insa il pui cu o situatie nemaivazuta, omul acela actioneaza dupa cum il taie capul, cu o doza de confuzie initiala. Motivul e simplu, deoarece nu a mai avut cand sa se gandeasca si sa invete ce sa faca atunci cand i-a intrat martianul pe horn. Tot ce va face el din acel punct inainte vor fi reflectari directe ale firii sale, ale gandurilor sale, ale conceptiilor sale.
Concluzionand (oare?), e clar ca eu la o petrecere voi face dupa cum imi taie capul, deoarece eu nu stiu cu ce se mananca astfel de evenimente. Da, n-am "brand", dupa cum s-a exprimat Jo acum ceva vreme. Si nici nu este exersat. Norocul meu consta in capacitatea de a ma analiza pe sine, eram mort fara calitatea asta in mod cert!
Hehe, pana acum am scris cu o frenezie, si dintr-o data simt nevoia sa inchei cat mai repede cu putinta.Sunt un om ciudat.
Mi-am dat seama ca departe nu e atat de departe, dar nici aproape nu e. Mi-am dat seama unde sunt eu pozitionat ca nivel din mutle puncte de vedere. Da, sunt un dansator "de plezneala", si sunt varza! :)) Mi-am dat seama ca am gresit nedandu-mi seama ca ceea ce incercam eu erau de fapt fortari ale personalitatii mele, in loc sa actionez natural. I duped myself!

Inca o data, promit sa continui povestea aceea :D