Mi hermano

Ma tin de promisiunea facuta intr-unul din commenturile posturilor anterioare, si iti voi povesti despre fratele meu. De fapt, intai iti spun ca de acum incolo te voi pomeni la persoana a II-a, cu riscul ca altii sa creada ca am prieteni imaginari :D
Deci, fratele meu e Cristi, are 3 ani mai mult decat mine si... Cam brusc, nu? E, ideea este in felul urmator: cand eu eram mic aveam acea problema cu nevorbitul. De altfel mi s-a spus ca am facut o groaza de lucruri care ma ingrozesc, de care eu nu mai tin minte ABSOLUT nimic. Imagineaza-ti o perioada antica din viata ta (care oare? :P ), si incearca sa iti amitnesti cat mai multe evenimente. Nu o sa reusesti sa scoti pelicula pana la saturatie, dar vei reusi sa prinzi evenimente "in ceata", in care sa tii minte doar o idee sau un gest. Ei bine, acum gandeste-te ca eu nu tin minte nimic, nimic, nimic, o mazga neagra. Mi s-a spus ca aruncam cu caiete in clasa I. Odata tin minte ca invatatoarea ne-a spus ca sa aducem plastilina, pentru ultima oara cand o vom mai folosi (hehe, am facut un bananier, cu 3 banane atarnate de el, si cu frunze :)) ). Cand am adus plastilina m-am trezit ca mi s-a zis ca "de ce am venit cu plastilina, ca am termiant cu ea, acum venim cu hartie colorata", si sunt sigur de un lucru: cand mi se spunea ceva, eu tineam minte, ca asa mi s-a spus de catre mama mea, sa fiu atent la tot ce spune invatatoarea. Asa ca ,in concluzie, sunt lucruri care....sa zicem ca un copil normal nu le-ar face.
Mama mea era disperata, nu mai stia ce sa faca cu mine ca sa ma faca sa vorbesc, adica sa scot mai mult decat niste sunete pline de furie (cauzate de frustrare). I s-a spus inclusiv sa ma duca la psihiatru, iar solutia data i-a fost un sac de pastile. O singura data mi le daduse, efectul fiind atat de bun incat am zacut toata ziua! Apoi a aruncat sacul...

Atunci a venit solutia salvatoare. Intr-un fel. Sa mi-l dea pe fratele meu drept exemplu de urmat, "Vezi ce face Cristi, de ce nu faci ca el?" fiind o replica care imi este intiparita adanc pe scoarta. Nu pot sa o acuz, nici vorba, ea spera ca ,macar prin imitatie, sa fac lucruri normale. Insa ,dupa cum am spus, un lucru sigur mi l-a intiparit: dorinta de a face altfel si mai bine decat Cristi.Nu ne-am inteles foarte bine niciodata, ba era el pe val, ba eram eu, in unele momente efectiv tipand si certandu-ne ca disperatii, ajungand chiar sa ne lovim (mi s-a spus ca i-am dat si pumni in cap. Zdraveni!). Am spart 2 geamuri (aveam usi cu geam) in cei 10 ani de stat in casa veche. DIn cauza lui. Sau a mea. E la mijloc adevarul ,eu ma infuriam pe el, iar evenimentele au dus la aceste realizari muncitoresti patriotice.

Dar de ce nu vorbeam? Pana la urma m-a dus si la logoped. Acolo , doamna Tomescu (inca ii tin mitne numele), o doamna foarte buna la suflet, si rabdatoare , mi-a facut si un test de inteligenta. Aveam 5 ani. Si rezultatul era unul normal. Pentru un copil de 8 ani! De fapt, dupa ce am rezolvat problema pronuntiei (mai ales "r"-ul ,care era cam un mare 0 ), ramasesem cu problema...constructiei. Nu ca nu as fi stiut, dar imi era lene sa pun amaratele alea de conjunctii ,sau sa asez partile de propozitie intr-un mod coerent. Saraca mea mama era singura care ma intelegea, aproape ca incepea sa vorbeasca ca mine. Acum ceva vreme mi-a spus ca eu sunt motivul pentru care si ea si tatal meu cred in Dumnezeu. Prin felul meu de a fi, sau prin toate greutatile in care i-am dus, nu stiu. Dar cert e ac doar un om deosebit iti poate schimba credinta, si nu cred ca eu am aceasta putere.

Odata cu intrarea in sistemul scolar, comparatiile cu fratele meu au devenit tot mai intense. Practic, orice realizare a mea era comparata si echivalata cu cea a fratelui meu de acum 3 ani (adica eu eram in clasa a 3-a, si daca luam o medie la o materie se facea comparatie cu ce a facut el in a 3-a...dar la nivelul asta s-a ajuns dupa a 4-a, cel putin la nivelul meu de constientizare). Am ajuns sa nu inghit nimic din ce apreciaza el. Ii place verde. Eu prefer albastru si NU SUFAR verde. Ii place o echipa, mie nu! Rivala! :)) Este prima oara cand recunosc acest lucru, dar pana si gustul pentru muzica e din cauza lui. Ma rog, anti-gustul! Tin minte ca el era prin a 7-a si icnepuse sa asculte rock, Iron Maiden, Metallica, etc, lucru care ma enerva la culme, din motivul mai sus enuntat, si din cauza ca in acea casa si daca trageai un vant se auzea in toata casa! Asa ca imagineaza-ti o combina pusa pe rock! E, si atunci i-am spus ca nu-mi place, insistente si tot tacamul (si din partea alor mei), ajungand pana la nivelul de a paria pe faptul ca in 3 ani nu voi asculta muzica (inca o data, ideea ca trebuie sa ma aseman lui predomina). Nu am pierdut pariul nici acum, si nu am de gand sa il pierd niciodata... Stupid nu? :)

De fapt, orice facea fratele meu era motiv de comparatie cu el de catre mama mea. Colac peste pupaza, el era mereu ala care facea totul cum trebuie, ala care isi facea temele, ala care isi invata pentru scoala (la partea cu temele sunt de acord, din a 4-a am inceput sa cam trag chiulul, mimand ca scriu tema, la unele materii), ala care stie ce sa faca ,ala care....Practic mi s-a creat o imagine a unui super-man, care avea numai exemple pozitive de oferit, indiferent de context. Trebuie sa specific ca in mintae mea se desfasura criza omului inferior? :) Orice gest pe care il faceam era precedat de 2 intrebari: ce reactie va avea mama mea, si cum ar fi facut Cristi! Si stii ce e mai rau? Ca abia in a 8-a, la sfarsit,m-am descausat de aceste concepte! Abia atunci mi-am dat seama! Abia atunci mi-am dat seama ca fratele meu e un om ca oricare altul, cu muuuulte defecte, si ca mama mea vorbeste aiurea uneori :) M-am simtit mintit atunci cand mi-am dat seama, iar evenimentul declansator...hehe, the same lap-dance, could you believe it?

Un lucru mi-a fost clar insa: daca avea de ales intre amicii lui si intre mine, clar ii alegea pe ei. Lor le lua apararea, de ei se interesa , si exemplele pot continua la nesfarsit. De fapt, inainte sa povestesc despre un anume sir de evenimente, voi povesti despre el.
Cristi este un incapatanat! Ironic, deoarece si eu sunt incapatanat! Si mama mea si tatal meu! Tatal meu este cel mai pironit, cand crede ceva nu il poti clinti, mai ales pentru ca atunci cand se enerveaza ,cel putin mie, imi transmite spaima, probabil din cauza respectului pe care i-l port. Apoi mama mea este si ea incapatanata, dar ea cedeaza mai repede, saturata de incapatanarea noastra! Si eu sunt incapatanat, dar lipsa de incredere in mine precum si dorinta de a vedea adevarul si nu parerea mea exclusiva imi mai taie din acest defect. Dar cu Cristi sa nu te pui! Dupa ce ca este incapatanat la culme, nici nu e in stare sa-si recunoasca greselile. DELOC! Te minte si pe fata, in cel mai evident mod, doar ca sa-ti arate ca EL are dreptate. A, si desigur ca nu va recunoaste ca acest lucru il face doar cu strainii, cunoscutii lui fiind intampinati cu zidul Incapatanarii! Motiv de cearta? Evident!

"Eu"-ul meu recent a inceput de acum 1 an, in vacanta dintre a 10-a si a 11-a, cand am fost la mare. Asa cum am spus int-un post din blogul celalalt (cam de acum un an scris si postul ala), acea experienta a fost mai mult decat benefica pentru mine, deoarece am aflat, poate cel mai important lucru, ca maturitatea in gandire nu iti este data pe tava, ci o dobandesti singur, si ca maturitatea spusa conteaza cat 2 peri daca nu au si experienta personala in spate. Si m-am simtit extraordinar, ideea de a apartine unui grup este ,pentru mine, de foarte multe ori o imposibilitate in a o aplica, din varii motive... Ei bine, a trebuit sa se intample ceva. Sa se ia acelasi farte de mine ca "am enervat pe toata lumea", cand mie imi e clar ca o singura persoana a fost enervata de mine (din categoria celor care nu ma sufera din principiu). Cand i-am zis asta a facut ca toate visele, nu cred ca trebuie sa spun daca a negat sau nu, nu? :))
Dupa aceea a urmat o perioada destul de lunga de raceala, din motive aditionale spuse in postul de sfarsit de a 11-a . Apoi a inceput sa isi aduca prietena sa doarma la el (colegi de facultate). E de treaba, dar un lucru nu il voi intelege. Eu nu eram dispus sa am de-a face cu ei impreuna, din simplul motiv ca cuplurile im creeaza stari de depresie si nervi, dar am acceptat sa nu ii ignor complet, si sa stau alaturi de ei la masa. Eu cand sunt deprimat sunt sarcastic ,cu bancuri care nu respecta limitele "normale". Inclusiv bancuri misogine, cu provincia (e din Moldova), par pe brate si orice altceva. No problem.
Asta pana cand ,intorcandu-ne de la un film (impreuna cu inca un amic de-al lui, de care ne despartisem in drum spre casa), a inceput sa se ia de mine, ca de ce fac glume nu-stiu-cum, la care logic, eu il intreb de ce nu imi spune ea asta, si trebuie el sa-mi zica toate acestea? Si evident ne-am certat. Pentru ca el a facut acelasi lucru, a luat apararea altcuiva, desi nu avea neaparat dreptate. Si apoi tranteste bomba, imi reproseaza ca eu nu sunt deschis fata de el. Excelent, ce vrea sa auda? Am o viata de gigolo, am multe de impartasit!
Apoi vine vara. A plecat la mare, fara mine. Am refuzat sa mai merg cu el, din cauza fazei din anul anterior. A aflat de la mama mea, ca nu s-a obosit sa se intereseze la mine de motivele mele. Imi trimite si mesaj, in care promite sa se revanseze, lucru care imi da speranta, s-a schimbat si el in sfarsit?
Hahahahahaha cand s-a intors a abordat subiectul. IDENTIC! Pe aici nu se trece! Asa ca mi-a murit de atunci orice speranta de a avea o relatie normala cu el, si asa va ramane pana cand va reusi sa isi recunoasca greselile. In caz contrar, sa nu vina sa se planga la mine!
De atunci, tot insista cu intrebari cretine ,sau "conversatii" cum ii spune el. "Ce mai faci?" e o intrebare normala. Dar un "Ce mai faci?" precedat de o intrare in camera si urmata apoi de o pauza in care interlocuitorul parca vrea sa smulga informatii din tine este o IMBECILITATE!!!! I-am zis pana si in Elvetia, ca sa nu imi mai puna intrebari tampite, ca nu face decat sa ma enerveze, conversatie nu obtii asa de la mine. A trebuit sa-i fac asta 3 saptamani plus 10 zile ca sa se lase UN PIC din practica asta! Este ingrozitor, e fortat, si pare ca e un Secu care vrea sa imi faca un dosar si o nota informativa! Si asa, tot ce voi raspunde va fi un "bine" sec!


Pana la urma...eu difer de fratele meu, el difera de mine, dar frustrarile legate de persoana sa vor ramane.De fapt si asa m-am obisnuit cu gandul ca eu nu am un frate, ci doar un coleg de casa de mult timp, asa ca nu am nevoie de apropiere fata de el sau lucruri de genul asta. Da, sutn rau ,cinic si opac rau de tot. EU nu accept ca un om sa greseasca si apoi sa minta pana sa inghete apele, nu am nevoie ca eu sa fiu discriminat in fata altora, si categoric nu am nevoie de frustrare si deprimare cand e cu prietena lui!