Tocmai am termiant de mancat un chec. Ii zice chec zi-noapte, si e singura prajitura pe care o mananc, ceea ce spune multe zic eu. E o delicatesa, o indragesc, si desi suna a cliseu, doar mama mea il face asa cum il gust eu. Mancasem odata varianta matusii mele, care nu mi-a adus aceleasi satisfactii.
Dar checul imi aduce multe amintiri frumoase ale copilariei, deoarece era preparat cu ocazii speciale. De fapt si prepararea sa era o ocazie special, deci bonus! Nu o sa stau sa fac analiza culinara, deoarece e inutil, nu pot sa educ papilele voastre gustative in cuvinte. Conteaza doar amintirile.
Sunt a 12-a, si aparent toti icnep sa-si aminteasca de anii copilariei, moment amuzant si deprimant in acelasi timp. Amuzant, pentru ca aud cum Cami a sarit de pe o banca pe beton, in genunchi, zicand ca "sare din vapor", introcandu-se plina de sange pe genunchi. Sau cum au facut toate partenerele de discutie (Anca, Cami si Coca-colega Ancai de banca) paduchi, de la copii de pe strada cu care se jucau. Si de aici mi se ruep firul, pentru ca nu am ce povesti despre copilaria mea. Stateam in casa, si cam atat, nu am iesit nici macar O DATA ca sa ma joc cu cineva de pe strada, nu a venit nimeni la mine acasa sa ma invite, iar eu si acum am probleme sa propun o actiuen comuna din lipsa totala de experienta in acest domeniu. De fapt, la scoala nu faceam mai nimic diferit. Si nici in liceu... Singura difereenta dintre liceu si scoala este ca acum imi stiu conditia, atunci nu imi puteam explica de ce sunt respins de ceilalti, motiv pentru care sufeream in mine extrem de tare. De fapt acum am gandesc ca poate si eu greseam, din cauza unui mare defect: criticam pe oricine, orice, si chiar eram arogant. Ghiciti cui trebuie sa multumesc acestui "dar". Ce coincidenta, tocmai vroiam si eu sa zic de bunica mea :)) Om al paradoxurilor.
E totusi destul de jenant sa iti dai seama ca nu prea ai facut nimica cu viata ta, si ca realizarile tale le poti numara pe degetele unei maini. Probabil inca sunt zbuciumat de vestea de lunea trecuta...
De altfel am si citit ultima postare a lui Jo, cea cu reclama. Sincer sa fiu, reclama imi aminteste partial de ea, sau de acel ceva cu care o asociez mereu. Acum am mari probleme sa imi amintesc reclama care era 100% asemanatoare cu acel ceva misterios! E curios insa ca ,pentru un om pe care l-am intalnit o singura data in carne si oase ,am un atasament foarte puternic, in ciuda pana si a faptului ca nu vorbim extraordinar de des. Acum ma intreb de ce o pomenesc la persoana a 3-a, fiind singura persoana care citeste acest blog select :))
Da, si de Anca sunt atasat, ceva mai mult. Mult mai mult, probabil tocmai din cauza legaturii fizice, gen ne vedem la scoala in fiecare zi :)) Azi vorbea ea cum de al un moment dat in vacanta sa la mare cu prietenul ei, au inceput sa planga ca prostii ,dintr-un motiv gen "nu trebuia sa ne cunoastem asa, pe hi5" :)) Iar cand o auzisem cu "nu am vazut un baiat sa planga asa" ,s-a aprins un mecanism bizar in mine. Mandria. Mandria legata de sensibilitatea mea, pe care o pretuiesc chiar. Nu are nici o logica aceasta treaba, mai ales ca am patimit suficient din cauza sensibilitatii mele, uneori suferind de mine la propriu :) Revenind, mi s-a declansat mandria, noroc ca am pastrat-o acolo in mine, pentru ca nu e nimic mai penibil si nesimtit sa incerci sa arati ca tu esti superior unui lucru la care tii atat de mult, respectiv ea la prietenul ei.
Oh da, vechea discutie! Am rezerve sa spun acest lucru, deoarece prima impresie ar fi ca spun doar din rautate si dorinta de a improsca cu noroi pe cineva, dar fie. Persoana care m-a facut sa-mi cante aceeasi banda obsesiv in creier, si anume subiectul "prietena negonflabila", a fost Mara, cand imi spusese ,impreuna cu un coleg, ca as fi frumos. De fapt au incercat sa ma convinga, ca eu nu cred niciodata asta. Asta e probabil unul din marile mele piedici catre orizont: ma imbat cu apa rece foarte repede, prea repede. E un chin sa incerc sa imi ajustez psihicul, intr-un mod suficient de metodic incat sa nu mi se activeze aceasta blestematie de mecanism.
Vad ca nu pot sa vorbesc de ceva fara sa deviez catre alte 3 subiecte diferite, asa ca ma opresc aici.Azi.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
aaaa, si eu fac la fel cand vine vorba de subiecte, incep cu o chestie si pe parcurs imi vin o groaza de alte chestii in cap..
multumesc radu :D :">
sa-ti spun ceva de faza asta cu frumosul. eu aveam si inca mai am momente in care ba ma simpt frumoasa, ba ma simpt urata :)) ce aiurea suna .. da, ma rog, dar asta separat de momentele in care ma simpt sau nu bine. cele mai frecvente momente sunt alea in care plec de acasa cu gandul ca nu-mi place cum m-am imbracat, pe parcursul zilei e ok, si cand ajung acasa obosita mi se par ca sunt unul din cei mai urati si mai "plinuti" ( vai cat urasc cuvantul asta, dar celalalt mi se pare mega ingrozitor) care exista pe pamant. pentru ca fac multe comparatii. si e destul de normal.. dar sincer, chestia asta ma cam termina. ma rog, exista si zilele in care plec de acasa foarte jolly, shiny, si ma simpt frumoasa :)) dar cand ajung acasa tot aiurea e. mda, asta se poate numi complex.. :-?? nu tin neaparat sa-l definesc.. mi-ar place doar sa scap de el... si incerc , dar in momentul asta chiar nu-mi arde de cura aia de slabire, si nici de care kg n-o sa slabesc si nici de ce o sa zica nutritionista .. m-as inneca intr-o cana cu pepsi ligh, daca as avea langa mine un coltz de ciocolata ar fi minunat, si nu m-ar dezamagi nimeni nici pentru cateva minute pe mes. ma seaca mesul asta :|..
ma rog, revenind la treaba cu frumosul. sunt bune si comparatiile, dar nu sa dai in paroxism, trebuie sa te analizezi foarte bine, sa-ti dai seama de inteligenta ta, si sa faci la fel cu tot, inclusiv felul in care arati. frate, radu, esti un tip cat se poate de ok, doar ca esti timid, si ai cate ceva de recuperat in materie de experienta.. dar asta vine pe parcurs..nimeni nu s-a nascut stiind tot.. asa ca ia-ti o zi libera de hoinarit singur printr-un parc, si gandeste-te bine la ce esti, ce ai, cum vrei sa fii, cat mai realist posibil. si apoi lucreaza la brandul tau pana devine perfect :D
cat despre faza cu anca si prietenul ei.. uf.. eu am pierdut legatura..n-am mai vb d emult cu anca ca in vremurile bune, dar eu i-am zis dinainte, de cand l-a cunoscut, ca o sa fie impreuna.. ;)) stiu ceva oameni care s-au cunoscut si cuplat pe net, imi plac relatiile astea in care amandoi iubesc, sau macar o arata la fel de intens.. sau daca nu, in aceasi pondere..nush ce sa zic, mai bocesc oamenii din diverse motive.. chiar azi vorbeam cu niste colege despre relatiile lor si frate, relatia cea mai proaspata avea 5 luni.. ce am mai crescut .. hehe.. e si relatia asta o responsabilitate.. cred.. :-?? uf..
cat despre chec, eu am amintiri minunate legate de prajitura asta.. cand eram mica si stateam cu ai mei la tara la Campulung si venea bunica de la bucuresti cu un sac in care era o sticla mare de cola, un chec genial facut de ea plus o multime de dulciuri de cumparat, jucarii si haine.. imi aduc aminte destul de bine sacul ala.. unul din putinele momente pe care le mai tin minte de atunci.. eram foarte mica.. sa fi avut 4-5 ani.. pe mine checul intotdeauna ma duce cu gandul la sacul ala.. plus ca era iarna si mirosea in camera calda afrig si abrad.. doamne, ce frumos :D
multumesc radu :D
ps : poate intr-o zi o sa pui in aplicare ce am zis eu cu ziua de hoinarit prin parc! :D
mi-a placut foarte tare postul asta. si nu pentru ca scrie si despre mine, ci pentru ca e foarte personal si foarte sincer. >:D<
Uite, genul asta de lectura imi face ziua! >:D< "apoi lucreaza la brandul tau pana devine perfect" ma trimite cu gandul la culturism :)) Serios vorbind, eu am urat dintotdeauna sa fac comparatii. E curios, cand eram mic aveam multe probleme, banale, gen NU VORBEAM :)) De fapt am inceput sa vorbesc cat de cat pe la vreo 5 ani, iar de vorbit cu conunctii si cu cuvinte ordonate pe la vreo 8... Si mama mea saraca, incerca sa mi-l dea pe fratele meu exemplu, ca sa ma faca sa incerc sa fac ca el, adica ce ar fi fost normal :)
Nu o acuz de nimic, dar inca persista sentimentul de...antipatie cel putin, fata de el, mereu obsedat sa ii arat defectele ,si greselile (pe care si asa nu si le recunoaste :P ). Revenind ,imi spunea intotdeauna cand incepeam sa ma compar cu altii sa nu fac asa ceva (paradoxal, la cat ma compara cu frati-miu...). SI pana la urma avea dreptate. Fiecare are personalitatea lui! Ce daca eu stau picior peste picior? Ce daca am momente in care sunt atat de intristat incat incep sa ma comport ca un comic :)) Da, cand sunt trist devin sarcastic si spun glume :))
Cand eram in generala aveam colegi care faceau misto de mine (d'oh!), iar eu ii credeam... Mi-au intrat multe in cap de atunci, iar vederea unuia din protagonisti acum o saptamana, complet maturizat, ba chiar mai matur decat mine, m-a lasat uimit. Cred ca am si spus, ca ii spuneam mamei mele (era si ea de fata) "Ce ma bucur pentru Laur!", desi am avut divergente cu el, mai mari sau mai mici. Vazandu-l asa, am reinceput sa ma intreb daca nu gandesc eu stramb, un sentiment destul de nasol. Sincer, imi amitnesc de diverse momente, in care m-am comportat efectiv ca un tampit, agitat, repezit... Si sincer, imi pun oarecum intrebarea daca am taria de caracter sa ma duc la fiecare si sa ii spun "Domle, am gresit, am fost un idiot...", indiferent daca voi fi intimpinat cu "hahahaa, ce esti fraier de esti asa afectat de asta?" (o afirmatie logica de altfel). Sunt neimpacat cu sinele meu propriu insusi din interior :))
Da, a fost un post sincer, si recunosc ca mi-a facut o imensa placere sa il scriu, chiar daca nu am tastat incontinuu la el, facand mici pauze ca sa-mi limpezesc mintile. De fapt si commentul asta imi starneste aceeasi senzatie, singul motiv de ne-pauza fiind ora tarzie.Sunt fericit ca decizia de a face un blog secundar a fost una inspirata, ma simt mult mai putin constrans ,si ma simt..nu stiu, mai liber. Tin minte ca acum 1 an juamte, cand m-ai introdus in lumea blogului, am scris nitel, si dupa aia am luat o pauza de un an. Cand am reinceput sa scriu, am facut-o din dorinta de a ma...desfasura, ca sa-i spun asa. Unii sunt obsedati de blogul lor, fiind un obiect de mandrie, realizarea vietii lor. Pentru mine blogul e locul ala cald de langa soba, inconjurat de o lumina vie, porctocalie, unde stau si ma uit cu orele in foc.
>:D< Regret ca sunt tot mai putini oameni care apreciaza sinceritatea.
Post a Comment