Cel mai bizar dintre pamanteni

Azi am reusit o performanta fantastica. Sau, ma rog, ingrijoratoare. Mi-am auzit propriul sforait. Dar eu nu sforai! [yeah, yeah, that's what they all say]. This sucks!
Ma trezisem dintr-un vis, iar in acea fereastra de timp in care nu eram actually woken up, am tras un sforait nervos. Wonderful. Visul a fost si mai dubios. Din pacate regret ca nu am notat toate detaliile atunci, dar trebuia sa o tulesc repede catre baie-imbracat-plecat, chiar si asa tin minte partile majore. Pentru ca al 13,(6)-lea meu simt imi spune ca nici Jo nu mai lectureaza aberatiile mele, ma simt liber sa expun fragmentele memorate din vis. Se facea ca eram cu EA [don't be scared Einstein, you'll figure it out someday], vorbeam. Nu mai stiu despre ce, asta pentru ca imi treceam mana prin parul ei si imi zambea [aproape] angelic dupa bratul meu. Ceva mai tarziu prin "film", eram langa scaunul soferului, mergand pe o strada care semana cu a mea strada prin dispunerea drumului. Langa drum erau mai multe spatii verzi ,inclusiv un pod cu motive japoneze, si chiar un parculet aranjat in stil japonez. Nu stiu cum se facea, dar in noaptea aia de vara [totul era verde, plus cer senin si o stare de "summer] ,cei 2 companioni ai mei, care semanau ca stil de vorbire cu niste mafioti italieni/baietei de cartieri, vorbind in engleza despre cum reusesc sa supravietuiasca chinezii [si mafia chinezeasca] in cartiere vai de capul lor [asa cum era cel prin care trecem-nu eram constient ca sunt pe la mine prin cartier, ci doar ca strada pare familiara]. Daca n-ati inteles nimic, continua,. Brusc, ma trezesc ca imi suna mobilul ,ma reped speriat sa raspund, ca de obicei, si ii aud vocea [a EI, da!], spunand ca trebuie sa il trimit pe tatal meu sa o ia cu masina de "acolo", cu vocea in lacrimi. Nu stiu cum se face, dar eram constient ca ea se afla la un banchet [de liceu cred] ,la care ea a vrut sa se duca destul de tare, si la care a avut loc o luare de ostatici [!?]. Ea imi spunea sa nu ii zic nimic, iar eu ii spuneam ca stiu la ce se referea ea. In timpul acestei conversatii, brusc m-am trezit ca masina in care eram ,era Dacia pe care tatal meu o conducea, iar langa el, pe scaunul de langa el mai exact, era a mea mama, iar eu eram [brusc] pe scaunul din spate. Ma simteam un pic ca un nenorocit pentru ca eu ma gandeam ca am avea o alta metoda de a o lua de acolo [!?], desi simteam ca ce spunea ea era the way to go.Dar si asa, eram asa de fericit ca sunt cu ea incat nu constientizam situatia grava care avea loc,si eram extrem de optimist legat de intreaga poveste. Imediat dupa asta m-am trezit, mi-am auzit sforaitul, si pana sa devin constient, m-a lovit in crestetul capului: daca e o capcana [EA fiind folosita pe post de momeala] si voi ajunge sa aleg dintre ea si al meu tata?

Evident ca mai trecusera cateva zile fara sa ma gandesc la ea. Prima jumatate a fost atat de frumoasa incat a fost mai rea decat cel mai crunt cosmar, cea dea 2-a a fost pur si simplu foarte bizara. Concluzii: nu pot trece mai departe, mintea mea se agata de ceea ce eu percep ca pe un esec personal in speranta de a indrepta lucrurile, nu sunt capabil sa accept esecul si mintea mea inventeaza ceea ce ar fi vrut sa fie in realitate, si in mod sigur m-as simti vinovat fata de orice fata cu care as avea vreo relatie daca nu rezolv situatia [pentru ca "problema" ar fi incorect sa il folosesc]. Solutie: don't think about it anymore. Easier said than done! Alternativa: arunca-te intr-o relatie superficiala, strict fizica, incalcand orice perceptie morala pe care o aveai tu legat de relatii [si mai ales PRIMA], folosind acest lucru pe post de mecanism de auto-pedepsire datorat esecului si pentru a te transforma intr-un om fara sentimente care sa fie capabil sa treaca peste situatii similare fara nici un fel de complicatii.

Era sa uit de ideea care m-a bantuit aproape toata ziua: pierd contactul cu realitatea [?]. I'm so in deep shit.