Another day at the office

Mi s-a facut dor de locul asta, prea il lasasem de izbeliste. No matter, I am back. Din pacate pentru voi, reabordez eterna tema. Eu. Aproape ca suna bine, nu?
Azi am scos o colega de facultate la un film. Si nu sunt incantat, nu sunt extaziat, nu mor de nerabdare si nu imi vine sa ma bat cu palma pe spate ca sa felicit. Aproape e ca si cum as fi iesit in oras cu un coleg sau un amic [aparent am si asa ceva]. Si e ciudat, pentru ca aceasta colega ma place si sunt constient ca o sansa de genul asta nu imi pica prea des in mana. Am ajuns pragmatic si asta imi complica si mai mult situatia. Gandesc la rece, sau chiar nu sunt atras de aceasta persoana? Mare parte din conversatiile noastre se rezuma la glumite aleatorii, eu facand glume rautacioase la adresa a ce-mi pica fisa, asa cum fac de obicei sau la discutii umoristice despre facultate care se aproprie periculos de mult de barfa. La partea fizica nu ma pronunt, pentru ca sunt o oala sub presiune in domeniul asta iar reactiile mele la contacte fizice nu se incadreaza in ceea ce se intituleaza "normal". Adica nici macar n-am pupat-o pe obraji cum mai fac unele cand le vezi, un fel de "salut" in care nu intinzi mana ci obrazul. Si culmea e ca sunt fete la care nu se poate pune problema unei relatii [din atat de multe motive] si le pup pe obraz atunci cand nu ma prefac ca nu observ pe nimeni cand merg pe hol [explic si asta, ca am chef de scris]. Dar da, poate ca sunt subiectiv, pentru ca atunci cand spun toate aceste lucruri fac comparatie cu timpul petrecut in compania [reala sau virtuala-I'm so lame] cu Ioana. Cu ea simteam emotie, cu ea aveam discutii mai adanci, ba chiar e si mai frumoasa. Dar poate asta si e problema, ca diferenta intre Ioana si aceasta colega a mea era si la partea in care ar trebui sa fie un sentiment de "placut" a persoanei mele. Uneori ma gandesc daca nu cumva Ioana nu este de fapt idealul, muza mea, dar tind sa cred ca nu e asa. O cunosc de 13 ani, nu mai am pe nimeni in viata mea care sa nu-mi fie ruda si sa o cunosc de mai mult timp, deci nu pot spune ca nu am avut timp ca o cunosc, sa o analizez si sa-mi dau seama ce fel de persoana e. Si ajunsesem la concluzia ca ar fi fost un mare plus pentru mine, si desi am o incredere scazuta in mine, sunt sigur ca si eu as fi ajutat-o prin persoana mea. Si nu spun asta ca si cum ar fi un obiect, ci din contra, pentru ca are personalitatea pe care o are, atat de puternica pe cat de fragila e in aparenta. Si in situatia asta ma intreb cu ce m-ar ajuta sa stau cu cineva pentru care am o lista cu mult mai scurta de beneficii, cu atat mai mult cu cat voi sta invariabil cu mintea la Ioana. Desi ar fi complet imposibil sa se intample, daca Ioana mi-ar spune ca este dispusa sa incercam sa construim ceva, iar eu as fi deja implicat intr-o relatie, as accepta fara sa clipesc oferta ei. Si uite de ce s-a nascut cuvantul "amagire".

Am spus ceva de mers rapid pe hol in timp ce ma fac ca nu sunt atent la lumea inconjuratoare. Pai in mare cam asta fac, si cred ca stiu motivul. Dintr-un motiv anume, este considerat normal/politicos sa dai mana cu oamenii pe care ii cunosti atunci cand ii vezi pentru prima oara in acea zi. Mie mi se pare ciudat faptul ca trebuie sa dai mana cu ATATIA oameni, nu doar cu cei apropiati. Cand am invatat aceasta "norma sociala", eram in generala, cu acel colectiv pe care e probabil sa nu-l fi pomenit. Pe scurt, naspa, amintiri urate pe care unele si acum incerc sa mi le reprim. Si ma vedeam in situatia in care trebuia sa dau mana cu oameni pe care nu ii puteam suferi, ba chiar ii uram in unele cazuri, oameni care ma batjocoreau incontinuu si pentru care eram un motiv de amuzament. Asa ca imi statea in gat fiecare intindere de mana, pentru numele lui Dumnezeu, mi-am luat si flegme pe pantofi in timp ce dadeam mana cu unele persoane! Si acest lucru mi s-a perpetuat in memorie, nu imi place sa dau mana cu ceilalti, incerc cat posibil sa fac altceva, sa imbratisez, sa fac cu ambele maini ca un tampit, sa pup fete pe obraj [cu conditia ca ele sa se intinda primele, chiar nu am chef sa imi creez imagine de disperat, mai ales la cate emotii am in astfel de momente], orice doar sa nu imi dau inca o oportunitate sa imi derulez in cap amintirile acelea. Sper doar sa nu isi fi dat nimeni seama ca "nu sunt atent" la cine e in jur, desi cred ca tehnica e buna. Mai ales ca eu am un mers cu pasi mari si viteza mare.

Si un bonus penibil. De ce am decis brusc ca as putea sa o invit pe aceasta colega la film? Pentru ca personajul meu din Sims a reusit in doar 2 zile sa o faca pe una sa se desparta de prietenul ei, sa se culce cu ea, sa se logodeasca, iar in a 3-a zi cand nu avea servici i-am casatorit. I won't let a Sims character beat me!